fbpx

24h CNDB ocupat

  • Intervenții artistice si conferințe
  • Intrare liberă

24 ore.

©Claudiu Cobilanschi

Info

În 2003 protestau sub sloganul ”La naiba cu posteritatea, eu vreau să dansez acum!”, în fața unei săli pline, în care se aflau reprezentanți ai Ministerului Culturii și ai diplomației, cu ocazia vizitei oficiale în România a ministrului francez al Culturii și Comunicării, domnul Jean Jacques Aillagon. O parte din coregrafii români transmiteau atunci autorităților că, în România, nu au nici un spațiu unde să danseze și să-și prezinte spectacolele, în ciuda nenumăratelor invitații la festivaluri internaționale de renume.

În 2005, dansau în fața Ministerului Culturii pentru a cere o competiție transparentă în vederea alegerii directorului recent înființatei instituții dedicate dansului contemporan, ca urmare a deciziilor arbitrare și a schimbărilor de ultim moment făcute de Ministerul Culturii în procesul de organizare a concursului.

În timpul primilor ani de activitate, deși rezultatele nu s-au lăsat așteptate, Centrul Național al Dansului București (CNDB) a fost propus ba spre desființare, ba spre comasarea cu alte instituții cu care nu avea nimic de-a face. Fără motive întemeiate, fără o analiză și argumente credibile, ci doar din lipsa de viziune a decidenților. În 2009, nimic nu părea să se fi schimbat. Atunci, Platforma Dansului Contemporan Românesc pornea de la următoarea descriere a stării de fapt:

Pentru o clipă, imaginaţi-vă un singur teatru în România. Unul. Un singur cinematograf, o singură sală de concerte şi o singură galerie de artă. Veţi înţelege, astfel, poziţia în care se află astăzi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.
Nimic nu pare să fie suficient pentru a rezista în timp: premii, expunere şi recunoaştere internaţională, dosare de presă impresionante…. În timp ce New York Times pune Bucureştiul în centrul atenţiei pe harta dansului contemporan din Europa Centrală şi de Est, “acasă” totul poate fi încă şters cu buretele de o simplă decizie politică, economică, administrativă…..

În 2011, după 5 ani de activitate intensă, cu sute de proiecte, finanțări, nominalizări, practici instituționale inovative și o deschidere rar întâlnită în rândul instituțiilor publice din România, CNDB este pus în fața unei viitor incert, ca urmare a pierderii sediului din clădirea TNB.

În ultimele săptâmâni Centrul Național al Dansului București a fost ocupat de artiști, iar această practică, cunoscută drept squat, a fost însoțită de un discurs critic la adresa autorităților și de un nou protest în fața Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. În acest context a fost adresată ministrului Kelemen Hunor o scrisoare semnată de peste 250 de coregrafi, curatori, actori, regizori, critici, cineaști sau simpli spectatori interesați de soarta CNDB.

În aceste ultime zile ale CNDB-ului în clădirea TNB, spațiile dezafectate vor deveni adevărate scene de reactivare și reformulare a memoriei practicilor de discurs ale artiștilor independenți și ale invitaților acestora. 24 de ore de evenimente.

De sîmbătă, 9 aprilie, ora 12.00, pînă duminică, 10 aprilie, ora 12.00, spaţiile dezafectate ale CNDB-ului vor fi ocupate de coregrafi, performeri, arhitecţi, activişti culturali, artişti vizuali și scriitori: Candidatul la Preşedinţie, Vasile Ernu, Eduard Gabia, Mitoş Miclăuşan, Dan Perjovschi, Ştefan Tiron, Cosmin Manolescu, Andreea Vălean, Claudiu Coblilanschi, Raluca Voinea, Mădălina Dan, Paul Dunca, Mihaela Dancs, Adriana Gheorghe și mulți alții.

CNDB este o instituţie deschisă intervenţiilor artistice interferente, domeniilor diferite de acţiune, care nu se limitează la o singură arie de practică şi cercetare.
Centrul Naţional al Dansului privilegiază diversificarea formelor de reprezentare şi oferă publicului posibilitatea de a privi spectacolul de dans într-o sferă mult mai largă de referinţe socio-politice.
În Centrul Naţional al Dansului, artişti şi teoreticieni din domenii variate au creat premisele unui discurs contemporan, care a problematizat permanent societatea în care trăim.
În spiritul acestei deschideri, artiștii independenți vă invită la 24 de ore de evenimente: proiecţii de filme, ateliere, performance-uri, concerte, dezbateri, instalaţii. Toate vor avea loc in spațiile dezafectate ale CNDB.

Ocupaţi 24 de ore spaţiul CNDB!

Programul evenimentelor :

Sâmbătă:
13-15 Retrăiri Colective (Abuz Cultural) cu Nona Șerbănescu [Vestiar CNDB]
14.15 Step cu Dana Cavaleru & more [Studio 1]
15-15.30 Pentru Echilibru cu Mihaela Dancs [Studio 2]
15.30 – 16.00 Hand Stands cu Eduard Gabia [Studio 2]
16.00 – 16.30 Aerobix cu Paul Dunca feat Claudiu Cobilanschi [Studio 2]
21.00 – 23.00 Aruncarea de pe TNB cu Andreea David & Sorin Moisescu [Studio 2]

Duminică:
7.00 – 7.30 Salutul Soarelui + Pentru creier și Intestine cu Bogdan Drăgănescu [Mediatecă]

PROIECTII VIDEO – [Studio 1]

Sâmbătă
20.00 – 22.00 Seară de Film a Arhitecturii urmată de discuție despre film, hosted by Marius Mitran
22.00 – 23.00 Mitoș Micleușanu prezintă 4 scurtmetraje
23.00 – 23.30 Fragmentarium (Elena Copuzeanu, Bogdan Drăgănescu) de Alexandru Patatics
00.00 – 00.30 În parc cu Elena Copuzeanu și Nicoleta Enache
00.30 Vasile Ernu, Costi Rogozanu & More

DEZBATERI

Sâmbătă
16.00 – 18.00 Cafe Bar Manifest (Arta Politică), Invitați : Alexandra Pirici, Mădălina Dan, Șerban Sasu, Biroul de Cercetare Melodramatică & Candidatul la Președenție
Moderatori: Iulia Popovici & Raluca Voinea [Studio 2]
20.00 – 21.00 Falansterizarea Amânată, Ddzbatere cu Ion Dumitrescu & Ștefan Tiron [Studio 2]
23:00 – ART AND PRIVILEGE – duplex CNDB – PAF, cu Florin Flueraș

CONCERTE – [Studio 2]

Sâmbătă
22.00 – 22.30 AVANT’N GARD
22.30 – 00.00 KARPOV & KASPAROV
00:00 – 00.30 BiN Preview prezinta Alexandru Oglinda
00.30 – până dimineață – BEATS cu Ion Dumitrescu

PERFORMANCE

Sâmbătă
16.30 – 17.00 – EGNO EGO – Peste drum de Centru
19.00 – 19.15 – Andreea Vălean prezintă…..- [Sala Rondă]
19.15 – 20.00 Repetiție deschisă – Adaptare Solo Art & Life – coregrafie Deborah Hay, cu Mihaela Dancs & Invitații [Sala Rondă]
20 – 20.15 Protest Performativ cu Elena Copuzeanu [Sala Rondă]
21:30 la 22.00 Următorul moment – Românii au talent și Profesionistii dansului – powered by Alexandra Pirici [Sala Rondă]
23.45 – 00.15 Evacuarea plină de lumină a Dnei Speranța care va muri ultima de Mihaela MIhailov [Sala Rondă]

Duminică
00.15 – 01.15 Eu sunt eu de Cosmin Manolescu [Sala Rondă]
01.15 – 01.35 Pe la Show de Delia Oniga [Sala Rondă]
02.00 – 02.30 – Cântăreața Cheală de Eugen Ionescu, de Crista Biliciu & more [Sala Rondă]

+++ EXTRAS

Sâmbătă
*12.00 – 18.00 Schiță de Schiță (Propuneri pentru un nou CNDB)
*15.00 – 20.00 – Styling Corner cu Dominik Ganghofer, Susanne & Paul Dunca
*18.00 – 19.00 CNDB_ul meu, al meu, AL MEU (instalație dinamică de reactivare a Fantomei de la Sala Rondă și nu numai), cu Adriana Gheorghe si Fantoma Madalinei Dan
**00.30 – 02.00 Karaoke hosted by Raluca Voinea
**Food, Free Shop, Movie and Discussion cu BIBLIOTECA ALTERNATIVĂ în Mediatecă
**Ocupat TV cu Simion Cernica transmite în direct Prima Mică Revoluție Culturală televizată din România: Cndb Ocupat și tot din programul Ocupat TV: mult asteptatul live show Saturday Night Protest
**Instalație Vie aproape Permanentă de Mădălina Dan

Duminică
11.00 Conferința Trec prin lume desenând-o” cu Dan Perjovschi [Sala Atelier TNB]

+++++BONUS:
Dan Perjovschi desenează la zid.