1-1

  • Dans & performance
  • În cadrul PerForming the Body

Info

”Auzi cum mingea lovește podeaua sărind ca un titirez. O dată, de două ori, de trei ori. Apoi mingea e pusă la mijlocul terenului și e privită intens aproape un minut. Exact ca în momentele de maximă concentrare în care fotbalistul fixează centrul de interes și de energie. Mingea e focusul de suspans și de surpriză. Urmează lovitura care, de fapt, e suspendată. În 1-1, Florin Flueraș știe să ridice la plasă concentrarea și să manipuleze așteptările. Reacțiile care ironizează clișeele euforice – tricoul pus pe cap, mâinile ridicate – au un umor nebun. Tensionarea și detensionarea, care merită, poate, și mai mult susținute, sunt fentele care-i ies lui Flueraș, iar relația cu mingea evoluează în salturi. Nici o clipă mingea nu atinge poarta, în schimb corpul performerului se mulează pe plasă. Corpul devine, prin transfer de sens, minge.”
Mihaela Michailov, în Suplimentul de Cultură #98

”Suprapunerea stadionului de fotbal și a spațiului de artă produce noi reflexii / reflexii pe ambele terenuri. Mișcarea, afectele, obiceiurile sunt traduse de la unul la altul. Spectacolul re-contextualizat câștigă un nivel de abstractizare și amestecă tiparele perceptive care s-au format în raport cu ambele arene.”
Florin Flueraș

Florin Flueraș este artist coregraf cu un portofoliu de proiecte în care artele vizuale se împletesc cu teoria socială și cu dansul contemporan. Activ în cadrul programelor CNDB și în centre de artă din Austria, Belgia, Germania și Olanda, Florin Flueraș este pasionat de tehnici de respirație și meditație și de concepte și practici precum Body Mind Centering, Șamanism și Yoga. Împreună cu Alina Popa, artistul dezvoltă tehnica sub numele de Unsorcery (Biosorcery la început) și realizează numeroase proiecte colaborative.

Coregrafia și interpretarea: Florin Flueraș
Artistic coach: Florin Fieroiu

Producția
Asociația Artlink

Cu sprijinul
ProHelvetia, ArCuB, Centrul Național al Dansului București, Asociația Fondului Cultural Național, danceWeb, Cultura 2000, Muzeul Național de Artă Contemporană

Presa

Dans 100% – Solo cu freza si fenta / Suplimentul de Cultură
Mihaela Michailov
Link 1

09.03.2007

vineri

20:00

vineri

20:00

1-1

Coregrafia și interpretarea: Florin Flueraș

1-1

08.03.2007

joi

20:00

joi

20:00

1-1

Coregrafia și interpretarea: Florin Flueraș

1-1