Sfârșitul lunii octombrie aduce la Centrul Național al Dansului București două spectacole în premieră, create de Mihaela Dancs și Sergiu Matiș.
COREGRAFIE DE GRUP, după un concept coregrafic de Mihaela Dancs, este prima producție pe care CNDB o realizează și o prezintă în 2015. Coregrafia de grup se generează în timp aproape real. Dansatorii, angajați în practici fizice intense, negociază de la forme și ritm la trasee și timp, propunând experiența unor comunicări vizual-muzicale, kinestezice, energetice și afective. Spectacolul este realizat și dansat împreună cu Andreea David, Andreea Novac, Cristian Nanculescu, Cristina Lilienfeld, Dionisie Lupu, Nicoleta Enache, Paul Dunca, Răzvan Rotaru, Smaranda Găbudeanu, și acompaniat, pe perioada repetițiilor, de Adriana Gheorghe în calitate de “sparring partner”.
COREGRAFIE DE GRUP va avea premiera pe 23 și 25 octombrie, ora 19.30, la CNDB, Sala Stere Popescu.
Cel de-al doilea spectacol din octombrie, SIMULIERT, după un concept de Sergiu Matiș, este o co-producție CNDB – Teatrul German de Stat Timișoara. Spectacolul a avut deja premiera timișoreană pe 4 octombrie la Teatrul German de Stat Timișoara, unde a fost primit cu mult entuziasm. Echipa artistică a proiectului este formată din coregraful Sergiu Matiș, dramaturga Mila Pavićević, compozitorul Vlaicu Golcea și scenografa Cristina Milea. Distribuția îi reunește pe performerii Idris Clate, Georgeta Corca, Richard Hladik, Ioana Iacob, Horia Săvescu, Judith State/ Andreea Belu.
Spectacolul propune un scenariu SF din interiorul căruia se proiectează speculații despre viitorul apropiat al dansului și al teatrului. Într-un viitor postapocaliptic în care există doar mașini, computere și sisteme de operare, dansul devine o etalare a unui nou tip de virtuozitate, iar performeri ai post-apocalipsei navighează prin abundenţa limbajelor.
SIMULIERT va avea premiera la București, pe 31 octombrie și 1 noiembrie, ora 19.30, la CNDB, Sala Stere Popescu.
Sala Stere Popescu, CNDB – B-dul Mărășești 80-82.
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Revista Cultura, Liternet, Online Gallery, Orașulm.eu, Observatorul Cultural, Dilema Veche, Revista Arte și Meserii, Șapte Seri, Veioza Arte, Scena.ro, Revista Arta, Getlokal.ro, Metropotam.ro.
preluat de pe site-ul: https://ladarualin.wordpress.com/2015/10/14/centrul-national-al-dansului-bucuresti-pregateste-pentru-finalul-lunii-octombrie-doua-spectacole-in-premiera/