fbpx

Știri

10.11.2016

back

CNDB, reprezentat de două spectacole la Festivalul CONECTACT de la Târgu Mureș

Producțiile „Coregrafie de grup” (de Mihaela Dancs, 2015) și „Cvartet pentru o lavalieră” (de Vava Ștefănescu, 2008) fac parte din selecția celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Teatru CONECTACT, ce va avea loc în perioada 24 – 27 noiembrie 2016, la Târgu Mureș.

Spectacolul „Coregrafie de grup” e programat joi, 24 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Mare a Teatrului Național din Târgu Mureș. Cu un concept coregrafic semnat de Mihaela Dancs, „Coregrafie de grup” e realizat și dansat alături de Andreea David, Andreea Novac, Cristian Nanculescu, Cristina Lilienfeld, Dionisie Lupu, Nicoleta Enache, Paul Dunca, Răzvan Rotaru și Smaranda Găbudeanu.

„Cvartet pentru o lavalieră” încheie Festivalul CONECTACT în ziua de duminică, 27 noiembrie, de la ora 21.00, la Sala Mică a Teatrului Național din Târgu Mureș. Conceptul îi aparține Vavei Ștefănescu, manager al Centrului Național al Dansului București, iar co-autori sunt Vlaicu Golcea (sound-artist), Carmen Coţofană, Farid Fairuz și Mihaela Dancs (performeri).

Programul CONECTACT 2016 cuprinde nouă spectacole, o lansare de carte, o lansare de revistă și o expoziție. La festival mai participă Theater an der Parkaue Berlin (Germania), Teatrul Spălătorie din Chișinău (Moldova), Teatrul Odeon București, Asociația Reciproca Cluj Napoca și Teatrul Național Târgu Mureș.

Pentru mai multe informații, accesați linkul http://www.teatrunational.ro/evenimente/detalii/article/conectact-2016.html.

Sari la conținut