BUCUREȘTI, 10 APRILIE 2019
Comunicat de presă
DRAGI SPECTATORI, ARTIȘTI, COLABORATORI ȘI PARTENERI,
CA URMARE A ALOCĂRII BUGETULUI PE ANUL 2019, CENTRUL NAȚIONAL AL DANSULUI BUCUREȘTI (CNDB) SE AFLĂ ÎN IMPOSIBILITATEA DE A-ȘI RESPECTA O PARTE DIN OBIECTIVELE MISIUNII SALE INSTITUŢIONALE ȘI SE REGĂSEȘTE ÎN SITUAȚIA FĂRĂ PRECEDENT DE A NU PUTEA DERULA O MARE PARTE DIN PROIECTELE IMPORTANTE PE CARE LE ARE PROGRAMATE PENTRU ANUL 2019.
Bugetul alocat pentru categoria Bunuri și Servicii de către Ministerul Culturii și Identității Naționale în anul 2019 este 731.000 lei. În absența unui spațiu propriu funcțional, o parte însemnată este necesară închirierii spațiului în care în prezent CNDB își desfășoară activitatea, iar o altă parte va asigura cheltuielile funcționale. În consecință, pentru Programele și Proiectele artistice pentru 2019 suma rămasă este de 203.000 lei.
Raportat la anul 2018, bugetul pentru Bunuri și Servicii pentru anul 2019 este redus cu 41% (și cu 55% față de 2016), iar bugetul pentru Programe și Proiecte este cu 75% mai mic decât în 2016. Peste 200 de artiști cu care CNDB colaborează vor fi afectați profesional, iar publicul din ce în ce mai numeros nu va mai avea acces la o mare parte din oferta unică a CNDB.
În contextul actual, CNDB se află în situația de a anula mai multe programe fundamentale pentru dezvoltarea dansului contemporan, din care menționăm:
- 70% din proiectele Stagiunii Naționale de Spectacole;
- unicul festival de profil derulat de o instituție publică din România, aflat la a șasea ediție: Festivalul Internațional de Arte Performative – Like 2019 (30 de artiști și companii din țară și străinătate);
- două din cele patru proiecte organizate în cadrul Sezonului România-Franța 2019;
- Gala Premiilor CNDB.
CNDB este singura instituție publică de cultură din România – instituție de spectacol – echivalentă unui Teatru Național, dedicată creației de dans contemporan. În ciuda acestei poziţionări, investiția care se face în dezvoltarea dansului contemporan în acest moment, la nivel de asumare bugetară, este de sub 10% din subvenția medie acordată instituțiilor de spectacol.
Prin strategia și obiectivele sale CNDB are multipla misiune de a organiza programe și proiecte care să asigure spații de repetiții, resurse financiare și sprijin logistic pentru creația, producția și difuzarea proiectelor din sfera dansului contemporan la nivel național și internațional.
Coregrafii și dansatorii români nu au oportunitatea unor structuri specializate, dedicate, unde să poată fi angajați, CNDB fiind singura instituție publică din România care le oferă spații, resurse financiare și logistică pentru proiecte. CNDB este și singura Casă a Dansului din Europa Centrală și de Est.
Bugetul insuficient din ultimii ani a fost până în prezent completat, cu eforturi susținute și un aport considerabil al partenerilor (26 parteneri instituționali și 7 parteneri internaționali), pentru a desfășura programele și proiectele pe care le are în cele trei misiuni instituționale.
Pe această cale, dorim să cerem scuze beneficiarilor (artiști și public totodată), și, în egală măsură, partenerilor locali și internaționali pentru anularea proiectelor la care suntem nevoiți să recurgem în următoarea perioadă. Totodată vă asigurăm că facem toate diligențele posibile pentru a reuși să ameliorăm situația de față.
În 2018, având o subvenție de 500.000 lei pentru programe şi proiecte, Centrul Național al Dansului București a organizat 89 de reprezentații, 35 de evenimente in parteneriat, 3 producții noi, 3 co-producții, 3 festivaluri organizate şi găzduite, dezbateri cu publicul, 4 conferințe pe tema istoriei și a arhivelor dansului contemporan românesc, 2 consultări cu comunitatea artistică din domeniul dansului contemporan și peste 2500 de ore de ateliere și cursuri de dans contemporan pentru profesioniști și amatori, copii și adulți, cu un total de peste 6000 de spectatori în București și în țară și 1500 de spectatori în Europa.