Open Doors: The Visible Thinking Body

  • Dans & performance
  • Intrare liberă

2 ore

Info

Laboratoarele Academiei de Dans și Performance se deschid pentru un eveniment de tip open doors, care marchează finalul unui atelier intensiv de două săptămâni susținut de coregraful și artistul Sergiu Matis.

Studenții au explorat practica de mișcare The Visible Thinking Body (VTB), dezvoltată de artist începând cu 2013, o metodologie care investighează relația dintre procesele cognitive și acțiunea corporală, precum și felul în care gândirea – de la memorie și decizie până la impuls și imaginație – se transformă în dans. Participanții au lucrat cu instrumente coregrafice care tratează corpul ca pe o arhivă vie a experiențelor de mișcare și ca pe un spațiu de navigare imaginară, generând noi moduri de a crea și interpreta dansul.

Evenimentul open doors oferă publicului ocazia de a descoperi rezultatele acestui proces artistic și de cercetare, prin prezentări de lucru, demonstrații și întâlniri directe cu artiștii implicați. Este o oportunitate de a pătrunde în culisele unui laborator coregrafic contemporan și de a observa cum ideile, imaginile și gândirea devin mișcare pe scenă. Vă invităm la acest moment de împărtășire și dialog, marți, 31 martie, pentru a explora împreună procesele, întrebările și direcțiile deschise de această experiență de lucru colectiv.

Biografie

Sergiu Matis este un coregraf român care trăiește și lucrează în Berlin din 2008. Lucrările sale au fost prezentate în toată Europa, iar el a condus ateliere și activități educative la diverse instituții din întreaga lume.
Practica sa de dans poate fi considerată o căutare neobosită prin arhive corporale și digitalizate, pentru a plasa o lentilă critică asupra a ceea ce a fost arhivat, pentru a salva ceea ce se presupunea că s-a pierdut și pentru a reinventa ceea ce nu a fost documentat. Acumularea istoriei servește ca o hartă veche, care devine un punct de plecare către revelarea unei noi imagini a dansului. Performance-urile sale provoacă experiențe intense care fracturează ideile acceptate și îmbrățișează complexitățile vremurilor noastre.

Acest atelier este realizat cu sprijinul Goethe-Institut Bucuresti.

Laboratoarele Academiei de Dans și Performance este un program cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului.