fbpx

Red Line

  • Dans & performance
  • În cadrul proiectului Dans.Context.Showcase

30 min.

24.04.2025

joi

18:00

Linotip - Centru Independent Coregrafic (Str. Ion Brezoianu 23-25)

Bilete

Info

Un spectacol despre exagerare, despre abuz și exces. Un spectacol oglindă a societății care galopează într-un tumult continuu, într-o agitație care, de cele mai multe ori, se finalizează cu fenomenul denumit burnout. Excesul ne însoțește peste tot, fie că vorbim despre un exces de timiditate, de putere, de ură, de gândire, de iubire, de muncă, de singurătate. Iar noi, cu toții, știm că e prea mult atunci când depășim linia roșie. Conceptul spectacolului s-a născut într-o perioadă aproape de burnout pe care am resimțit-o înaintea procesului de creație. Ne-am îndreptat atenția și spre cei din jurul nostru și am observat efectele excesului, așa că ne-am gândit să le conturăm într-un spectacol în care vrem să vedem ce se află după „linia roșie”.

Red Line este despre un anume preamult ce a dat pe-afară, despre tot ce nu am mai putut să trecem cu vederea, despre ce trăim cu toții, de fapt.

Biografii

Alexandru Radu ne spune că îi place să experimenteze, să caute și să se concentreze întotdeauna pe proces și pe ceea ce poate învăța din fiecare experiență. Acesta este motivul pentru care spectacolele pe care le-a creat aparțin unor abordări coregrafice diferite. Printre acestea se numără DIE(T), RED LINE, Quantum Bodies, Micul Prinț, Spațiu-Suflet-Secundă și KARNAL. În 2023, la cea de-a opta ediție a festivalului D-Butan-T, RED LINE a câștigat premiul special oferit de Linotip – Centrul Coregrafic Independent. Acest premiu a constat în prezentarea spectacolului în București și un workshop de 3 zile la Linotip. De asemenea, Radu a colaborat cu regizori pentru a coregrafia spectacole de teatru precum: Trei piese triste – Radu Afrim, Teorema maimuțelor infinite, și IVAN – Antonella Cornici. Radu și-a finalizat studiile de licență în anul 2020, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Teatru, secția Coregrafie, iar doi ani mai târziu își va finaliza studiile de master în cadrul aceleiași instituții de învățământ, secția Artele Spectacolului Teatral. În prezent este coregraf freelancer și doctorand în cadrul „Școlii Doctorale de Teatru” a aceleiași Universități.

Alice Veliche, coregraf și performer, se caracterizează ca fiind o fire energică, visătoare și creativă. Alice abordează teme diverse în producțiile sale, fiind un creator care aleargă după noi provocări. Printre spectacolele care îi poartă semnătura se numără: RED LINE, Quantum Bodies, Azilul, FeMALE, Micul Prinț și Spațiu-Suflet-Secundă. În anul 2022 a realizat coregrafia celei de-a 30-a ediții a Galei UNITER, iar în 2023, la cea de-a VIII-a ediție a festivalului D-Butan-T, RED LINE a câștigat premiul special oferit de Linotip – Centrul Coregrafic Independent. Pentru că adaptabilitatea o caracterizează, aceasta a colaborat cu mai mulți regizori din țară în realizarea coregrafiilor unor spectacole de teatru precum: Pădurea Asumaților Andrei Măjeri, Zi de bucurie – Radu Afrim, Antologia dispariției – Radu Afrim, Masaj – Radu Afrim, Lysistrata, dragostea mea – Zalán Zakariás. Alice a încheiat studiile de licență în anul 2020, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Teatru, Secția Coregrafie, urmând ca doi ani mai târziu să finalizeze studiile masterale în aceeași instituție de învățământ, secția Artele Spectacolului Teatral. În prezent este coregrafă independentă și doctorandă în cadrul „Școlii Doctorale de Teatru” din aceeași Universitate.

Coregrafie și regie: Alice Veliche, Alexandru Radu
Interpreți: Georgiana Condurache, Alice Veliche, Alexandru Radu

Data și locul premierei – 26.06.2023 – Spectacolul a avut premiera la Sala Uzina cu Teatru din cadrul Teatrului Național Iași, în cadrul festivalului de dans contemporan D.A.M – Dans, Artă, Multidisciplinaritate

Alte reprezentații – Spectacolul a mai fost prezentat în cadrul festivalului de dans contemporan HazarDance, parte din Romanian Creative Week Iași și în cadrul festivalului D-Butant au avut loc două reprezentații, la Teatrul de Stat Constanța și la Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe. A obținut premiul special Linotip – Centru Independent Coregrafic, care a constat în organizarea unei  alte reprezentații la București. Acesta a mai fost jucat la Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava și la Casa Pogor, Iași, ca spectacol invitat.  

Cu sprijinul
Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

Partener principal
Linotip – Centru Independent Coregrafic

Parteneri
Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului BucureştiGalatecaUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”Cinema UnionCărturești5 to go

Partener media principal
Radio Guerilla

Parteneri media
AdevărulAgerpressElleHapp.roLiternetTVR CulturalRadio România CulturalRevista ArtaThe InstituteZile și nopțiZeppelinISCOADARevista GolanFeederVisit BucharestZiarul MetropolisScena9IQadsCeașca de CulturăModernism.roHaute Culture Magazine, munteanurecomanda.roDaily Magazine

Spectacolul este prezentat în cadrul proiectului Dans.Context.Showcase. Cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.