Double bill:
L’Épouse & La Ménagère

Info

L’Épouse / Soția
 

Concept și coregrafie: Rebecca Journo (FR)
Muzica: Claire M Singer – The Molendinar – compusă și interpretată de Claire M Singer, publicată de Touch Music/Fairwood Music
Cu sprijinul: Danse Dense, Collectif 12
Proiect susținut de Région Île-de-France prin programul FoRTE – Fonds régional pour les talents émergent
Durata: 25 minute

Acest solo plasează auto-reprezentarea în centrul acestui marș de nuntă revizitat. Inspirat din lumea păpușilor, L’Épouse/Soția caută dincolo de realitate, în fanteziile și coșmarurile noastre. Solo-ul vorbește despre un personaj al cărei limbaj este doar corpul, care încearcă să comunice urmărind transformarea și capacitatea de a deveni altul. La intersecția dintre spectacol și performance, această abordare aduce dorința de a atinge, de a implica interlocutorul care descoperă acest corp mecanizat și alienat.

La Ménagère / Menajera

Concept și coregrafie: Rebecca Journo (FR)
Cu: Rebecca Journo, Mathieu Bonnafous
Muzica: Mathieu Bonnafous
Costume: Alya Derris
Lumini: Iris Julienne, Florentin Crouzet-Nico
Ochi exterior: Raphaëlle Latini, Tomeo Verges
Cu sprijinul: Aerowaves, Région îl-de-France prin programul FoRTE- Fonds régional pour les talents émergents, Danse Dense, Atelier Medicis, Collectif 12
Durata: 50 minute

Pixelări. Întreruperi și erori temporare. Cu toții am experimentat o explozie neașteptată de linii zimțate, pixelate, halucinante, care se răspândesc pe ecranele computerului. O eroare digitală fracturează imaginea pe care o privim și, pentru un moment frustrant, întrerupe filmul, jocul sau fotografia la care ne uităm. Înainte de a reveni la normal totul se transformă în piese care scurtcircuitează planul vizual și, într-un fel, pun sub semnul întrebării formele și tradițiile. Dar cum este când tehnicile digitale întâlnesc performance-ul și se intersectează cu concretețea materiei corporale?

Un spațiu cu gresie alb-negru (o bucătărie?) și sunetul zgârieturilor unui burete și al aspiratorului compun fundalul alienant în care Rebecca Journo așază o figură feminină arhetipală (o femeie, o gospodină, îmbrăcată într-un halat galben?) prin intermediul căreia chestionează spațiul dintre fantezie, performativitate și așa-numita realitate. În ”La Ménagère” Rebecca Journo performează cu o acuratețe impecabilă o partitură coregrafică care oscilează cu finețea unui seismograf între dizolvare și „nevroza neantului”. La fel ca în glitch art, desuetudinea căutată a unei astfel de reprezentări inspiră limbajul coregrafic pentru a căuta „eroarea de sistem”.