Acting Out
- Dans & performance
- +16
- Spectacolul va fi urmat de artist talk
- În cadrul Festivalului Iridescent
70 min.

12.11.2025
miercuri
19:30
Info
ACTING OUT este un performance despre corp, memorie și rezistență, inspirat de figura Estherei Magyar-Gonda – dansatoare, activistă antifascistă și arhitectă a dansului modern românesc. Pornind de la istoria ei – deportarea în Transnistria, renunțarea la
scenă, transformarea prin educație –, spectacolul sondează felul în care corpul poate deveni o arhivă a traumei și o unealtă de luptă politică și pedagogică.
În centrul performance-ului se află actrița Katia Pascariu, care împletește biografia Estherei cu propria ei istorie corporală: un parcurs marcat de abuzuri simbolice și concrete, presiuni ale educației teatrale clasice, dar și forme de rezistență și regăsire prin pedagogii alternative.
Spectacolul confruntă frontal ideea de corporalitate artistică – nu ca estetică a controlului sau a sublimului, ci ca teren politic, afectiv și vulnerabil. ACTING OUT refuză narațiunea lineară și convențiile teatrale dominante: în locul lor, oferă un colaj de gesturi, tăceri, sunete live și imagini video, în care publicul este invitat să reconstruiască sensul din discontinuitate și absență. Performance-ul este completat de un artist talk care deschide spațiul pentru dialog direct și reflecție critică împreună cu echipa.
Regie, concept, text: Mihai Lukács
Performance: Katia Pascariu
Muzică live: Oana Hodade
Scenografie și costume: Szilárd Miklós / Dénes Miklósi
Manager de turneu: Ioana Brăilescu
Gen: performance interdisciplinar (teatru, text, muzică live, video)
Limba: română
Producător: Centrul Dialectic
Țară: România
Parteneri: Arhiva Centrului Național al Dansului București; Centrul pentru Politici, Inițiative și Cercetări Platforma; Centrul de Proiecte Culturale Arta Azi; Fundația Tranzit Cluj-Napoca; Spațiul de Artă Contemporană /SAC; Teatrul de Stat Constanța; Uniunea Armenilor din România; Universitatea de Vest din Timișoara; Universitatea Naționala de Arte George Enescu.
Finanțare
AFCN – sesiunea I/2024 (producție)
AFCN – sesiunea II/2025 (turneu în 11 localități din România și Republica Moldova: proiectul ACTING OUT NAȚIONAL)
Biografii
Despre Katia Pascariu
Actriță de teatru și film, Katia Pascariu este câștigătoarea Premiului Gopo pentru cea mai bună actriță (2022) pentru rolul din Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (Bad Luck Banging or Loony Porn, r. Radu Jude). Filmul a obținut Ursul de Aur la Berlinală 2021, iar Pascariu a fost inclusă în lista The New York Times a celor mai buni actori ai anului 2021. În 2025 a primit Premiul „Boccalino d’Oro” pentru Cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Locarno, pentru rolul din Sorella di Clausura. Absolventă UNATC București, are o bogată experiență pe scena independentă și în proiecte de teatru politic.
Despre Mihai Lukács
Regizor, dramaturg și cercetător, Mihai Lukács este fondatorul Centrului Dialectic, platformă artistică dedicată cercetării artistice și performance-ului interdisciplinar. Lucrările sale investighează raportul dintre artă și societate, corporalitate și memorie. Printre proiectele sale se numără: Mansdorf (Teatrul Evreiesc de Stat, 2023), Oedip la Timișoara (spectacol audio, 2021), Mama (Centrul Dialectic, 2020). Este activ în zona cercetării academice și a pedagogiei artistice, fiind preocupat de relația dintre corp, reprezentare și rezistență politică.
Cu sprijinul
Ministerul Culturii, Aerowaves, Moving Balkans, MODINA, Creative Europe, Teatrul Național București, Les Films de Cannes à Bucarest, Cinema Union, Cărturești
Parteneri media
Scena9, Zile și Nopți, Adevărul, Agerpress, Elle, Happ.ro, Liternet, TVR Cultural, Radio România Cultural, Revista Arta, The Institute, Zeppelin, ISCOADA, Revista Golan, Feeder, Visit Bucharest, Ziarul Metropolis, IQads, Ceașca de Cultură, Modernism.ro, Daily Magazine, Munteanu Recomandă.