Val și Cetatea Sufletelor

  • Dans & performance
  • +3
  • CNDB online

60 min.

23.1.2021

sâmbătă

13:00

Info

„Val și Cetatea Sufletelor” este primul spectacol de dans contemporan cu și pentru copii de toate vârstele, produs de Centrul Național al Dansului București și are ca sursă de inspirație cartea cu același nume, scrisă de Ana Alfianu şi publicată în 2017 la Editura Humanitas. Spectacolul spune povestea unei călătorii inițiatice a copiilor de orice vârstă, a celor care pleacă în căutarea Cetății Sufletelor. 

Această filmare este un montaj din filmările reprezentațiilor din decembrie 2019 și ianuarie 2020 ale spectacolului. Filmul realizat s-a concentrat să aducă publicului online exact ce ne lipsește mai mult în acest moment – apropierea, și a încercat să mențină spiritul și emoția spectacolului pentru a ne invita la spectacolul live de îndată ce acest lucru va fi posibil. 

Spectacolul se bucură de o distribuție excepțională: șapte elevi ai Școlii Performative pentru Copii de la CNDB, alături de dansatori profesioniști. Coregrafa Vava Ștefănescu (concept și coregrafie) a colaborat cu Vlaicu Golcea (muzica originală), Cristina Milea (costume, scenografie, instalație), Mihai Păcurar (video), Ana Alfianu (desene) și cu Catrinel Catană (asistent coregrafie).

Alături de Val – în această ediție Maia Axinte (10 ani) – vă invităm să parcurgeți o călătorie în care vă veți întâlni cu Piticele Ocrotitoare, cu țestoasa Malila sau cu balaurul Ooo!

După volumul omonim de : Ana Alfianu
Conceptul și coregrafia: Vava Ștefănescu
Asistența coregrafică: Catrinel Catană
Scenografia și instalația: Cristina Milea
Asistență scenografie: Miruna Croitoru, Smaranda Găbudeanu
Muzica: Vlaicu Golcea
Video: Mihai Păcurar
Desene: Ana Alfianu
Light design: Alexandros Raptis

Cu
Eva Danciu, Maria-Luiza Dimulescu, Smaranda Găbudeanu, Fabio Maria Gerhold, Robert Popa, Cosmin Vasile și copiii Maia Axinte, Giulia Grigore, Chira Munteanu, Maria Rogojan, Eva Sur, Petra Atudorei Ștefănescu, Adora Tănase

Producția
Centrul Național al Dansului București

Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri
Editura Humanitas, Teatrul Excelsior București