Strip-tease

  • Dans & performance

60 min.

©Alina Ușurelu

18.03.2016

vineri

19:30

la sala CNDB „Stere Popescu”

Info

Strip-tease reprezintă o serie de performance-uri solo scurte care explorează binecunoscuta acțiune de striptease. Mai mult decât un simplu performance, piesa se transformă într-un moment intim împărtășit cu publicul, o întâlnire de socializare, un striptease al conceptului de striptease. Prin umor și lejeritatea abordării, piesa tachinează performerii, dar și pe cei prezenți, explorând granița dintre artist și audiență, intimitate și performativitate.

Bio
Alice Pons este coregraf și performer de origine franceză. În 2007 a absolvit studii de dans contemporan la Conservatorul din Paris. A lucrat timp de un an în Franța ca performer, urmând ca mai apoi să studieze coregrafia la SNDO (School for New Dance Development), unde a realizat o mare parte din principalele spectacolele: Meat, The Invisible Dance sau, ultima lucrare, Trudge în colaborare cu Quim Bigas. A primit o bursă danceWEB 2012 în cadrul festivalului ImpulsTanz, o alta din partea fondului pentru artele spectacolului, ale guvernului olandez (The fond podiumkunsten Ontwikkelingsbeurs), precum și bursa  Jeune Talent din Noisiel, orașul său natal, în semn de recunoaștere pentru întreaga activitate. A susținut spectacole în Mexic, Brazilia, Olanda, Franța, Austria și Germania. Cea mai mare parte din activitatea sa se desfășoară în Olanda, unde ia parte la diferite festivaluri precum Springdance sau Something Raw, unde a lucrat cu Ann Liv Young și Benoit Lachambre. În iulie 2012 a absolvit SNDO.

Jean-Lorin Sterian este performer, scriitor și manager cultural. Înainte de abandona literatura, a publicat mai multe culegeri de povestiri  și un roman. În 2008 a creat lorgean theatre – „un teatru al spațiilor intime” în propriul său apartament, un loc deschis pentru actori și dansatori, devenit rapid un trademark pentru cultura independentă. A impus definitiv sufrageria ca o scenă alternativă prin organizarea festivalului HomeFest, ajuns la ediía a treia. A apărut în piesa Inertia for everybody (2010) alături de Eduard Gabia, Alexandra Pirici, Maria Baroncea și Vlad Basalici. A participat activ la Miercurea Lejeră, serie organizată de Centrul Național al Dansului, dar și la diferite workshopuri conduse de Bojana Cvejic, Ivo Dimchev, Brynjar Bandlien, Florin Fieroiu, Eduard Gabia, Manuel Pelmus, Anne Juren, Janez Jansa, Ivo Dimchev, Alva Noe, Igor Dobricic, Joao Fiadeiro. În 2012 a primit o bursă danceWEB în cadrul ImpulsTanz Vienna 2012 și o rezidență literară la Villa Marguerite Yourcenar. Debutul solo în performance (Zugzwang, 2012) l-a avut la Platforma Romanească de Dans Contemporan si Performance – ediția 1, din cadrul eXplore dance festival 2012. În cadrul Bienalei de la Veneția a participat ca performer în proiectul O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneția, de Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș (2013) și The Sinthome Score de Dora Garcia (2015).

Conceptul și coregrafia: Alice Pons, Jean-Lorin Sterian

Cu
Alice Pons, Jean-Lorin Sterian

Co-producția
ICK Amsterdam,WASP Explore Dance Festival, Lorgean Theater.