preview
- Dans & performance
60 min.
09.02.2011
miercuri
19:00
Info
preview a avut premiera la sfârșitul anului 2006, la București. De atunci, piesa a fost prezentată în România, Germania, Austria, Croaţia, Cehia şi SUA. preview a fost recent prezentată la New York, iar în aprilie 2009, a fost invitată la Utrecht, Olanda, în cadrul secțiunii Dialog a Festivalului Springdance. În 2007, spectacolul preview a fost desemnat “cea mai importantă producţie a stagiunii 2006-2007” de către criticul austriac Helmut Ploebst, în revista de specialitate Ballettanz International.
„Cât despre Pelmuş, acesta a venit cu o piesă coregrafică jucată în mare parte în plin întuneric. preview se adresează în primul rând ierarhiei simţurilor. Astăzi, în lumea dansului se vorbeşte mult, chiar şi protagoniştii conceptualismului vorbesc, despre vizibilitate. Pelmuş însă stinge lumina, iar urechea preia, ca instanţă ierarhică, subordonată, funcţia ochiului. Se aude cum vocea unui tânăr descrie cu precizie cum se aşază pe fotoliul de pe scenă, pe care spectatorii apucaseră să-l vadă când au intrat în sală. Ne vorbește despre „pierderea” corpului, despre definiții enciclopedice ale mișcării și despre cum este citit spectacolul lui în Est și Vest. Ne aflăm într-o cameră obscură a performance-ului, în care prezența este anunţată prin invizibilitate, în care dansul este transmis prin sunet. Pelmuș nu închide lumina doar asupra corpului, ci și asupra scenei. Figura sa e pusă în scenă prin voce, iar prin sunete și prin textul descriptiv activează ca închipuire acustică a acţiunii performative.”
Helmut Ploebst, Concepte bucureştene, articol apărut pe www.corpusweb.net
Manuel Pelmuş este unul dintre cele mai reprezentative nume româneşti pe scena internaţională a dansului contemporan. Producţiile sale au fost prezentate în teatre şi festivaluri de renume precum Tanz Im August din Berlin, TanzQuartier din Viena, deSingel din Anvers și Judson Church din New York. Spectacolul său, preview, a fost desemnat cea mai importantă producție a stagiunii 2007-2008 de către criticul Helmut Ploebst, în revista de specialitate Ballettanz International. În anul 2000, Manuel Pelmuş a înfiinţat împreună cu Brynjar Bandlien compania Bandlien/Pelmuş, iar în 2011 a fondat, la Bucureşti, împreună cu coregrafii Farid Fairuz şi Brynjar Bandlien, Căminul Cultural. Premiul „Berlin Art Prize”, acordat de Academia de Arte berlineză și de către oraşul Berlin, a fost astfel justificat astfel: „Proiectele în care este implicat Manuel Pelmuş sunt modalități surprinzătoare și sofisticate de a se adresa publicului. Ele reprezintă reacţii rebele faţă de spectacolele călduţe și lipsite de atitudine care servesc pieţei internaţionale de artă şi sunt manevre de subminare într-o cultură dominată de conservatorism. Sunt independente, incomode și inteligente.”
Conceptul și interpretarea: Manuel Pelmuș
Producția
BANDLIEN/PELMUŞ
Co-producția
Centre National de la Danse (Paris), CDU – Center for Drama Art Zagreb, Centrul Naţional al Dansului – Bucureşti (CNDB), THEOREM