Este ceea ce este

30.4.2014

miercuri

18:30

la sala CNDB „Stere Popescu”

Info

Aceasta piesă va dura 45 de minute. Are două părți.
Prima parte e înregistrarea a ceea ce se va întâmpla în fața ta.
A doua parte e ceea ce se va întâmpla în fața ta.
Dacă vei ridica vocea.

În acest performance, Vlad Basalici este interesat de modul în care poate fi construit un performance în care imaginea video să fie la fel de importantă ca și corpul real, de pe scenă. Chiar mai mult, de modul în care imaginea video condiționează existența acelui corp aflat pe scenă și invers.

Vlad Basalici reuşeşte, prin mijloace simple, să dezvăluie spectaculozitatea unor lucruri aparent banale. Performance-ul “Este ceea ce este” aduce în prim-plan percepţia subiectivă asupra timpului şi prezintă publicului o scenă în care se îmbină accelerarea şi decelerarea temporală.

Dacă vă interesează relaţia dintre performer şi public, cum puteți participa activ într-un spectacol, determinând derularea acţiunii şi parcursul acestuia ori vreți să ieșiți din pasivitatea specifică spectatorului, atunci piesa „Este ceea ce este” creată de Vlad Basalìcì este un must see.

Vlad Basalici este artist vizual şi performer, trăieşte şi lucrează în Bucureşti și Londra. În proiectele sale cercetează modurile în care percepem temporalitatea. Lucrările sale, individuale sau realizate în diverse colaborări au fost prezentate la Festivalul eXplore Bucureşti, la Alternative Film/Video Festival Belgrad, Dansehallerne,Copenhaga, Alert Studio Bucureşti, Fabrica de Pensule Cluj-Napoca, Centrul de Introspecţie Vizuală Bucureşti, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti sau tranzit.ro/Bucureşti .

Concept, interpretare: Vlad Basalici
Scenografie: Andrei Dinu
New media design & programare: Cristian Iordache & Vlad Basalici

Producția
Asociația AVmotional

Proiect finanțat de
Centrul Național al Dansului București

Coproducția
4Culture & WASP