…de porc –Vernisaj de post

  • Vernisaj expoziție de grup

11.12.2009

vineri

18:00

CNDB, clădirea TNB, etajul 3

Info

Povestea porcului în arta românească recentă, o poveste de şuncă şi spată, de lipsă, dorinţă şi violenţă este una dintre cele mai săţioase, palpitante şi semnificative istorii vizuale ale timpului nostru. De la Mioriţa la Bisisica şi de la Nicolae Grigorescu la Ion Theodorescu-Sion, oile erau cîndva animalul-fetiş, totemul naţional. Însă în epoca de aur socialistă, în tranziţia post-comunistă şi în consumismul actual, porcul a luat partea leului.

Porcul este semnul lipsei în arta anilor 70-80. Porcul devine semnul plinului în arta de după 1989. Uneori chiar semnul prea-plinului, al insuportabilului. De la porcul mitic de Crăciun la mititeii miticilor la iarbă-verde şi, de la aceştia la cotletul preambalat igienic, din vitrinele frigorifice ale supermarketurilor (unde nu se mai numeşte porc, ci devine un cod: Ofertă specială, Două bucăţi etc.) este un întreg parcurs pe care se însăilează diverse unghiuri, junghiuri şi înjunghieri ale fratelui din cocină. De la semn dureros al Istoriei mari la semn intim al istoriei private, de la semn al nivelului de viaţă la semn al impactului pe piaţă, povestea porcului în arta românească ne ţine în suspans într-o expoziţie de Crăciun a anului 2009, cu Ion Bârlădeanu, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Teodor Graur, Marian Zidaru, Matei Bejenaru, Victor Man, Ovidiu Feneş, Dumitru Gorzo, Mircea Suciu, Dan Perjovschi, Vlad Nancă, Suzana Dan şi Tara (von Neudorf).

Va fi lansat un produs tipografic …de porc,de calitate superioară, în tiraj limitat, ştampilat, numerotat şi semnat, după dorinţă, de artiştii expozanţi. Expoziţia va fi deschisă până în ianuarie 2010. Ulterior va fi itinerată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, partenerul acestui eveniment, alături de Art Act şi InterArte din Cluj-Napoca.
Erwin Kessler

Curator: Erwin Kessler

Cu
Ion Bârlădeanu, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Teodor Graur, Marian Zidaru, Matei Bejenaru, Victor Man, Ovidiu Feneş, Dumitru Gorzo, Mircea Suciu, Dan Perjovschi, Vlad Nancă, Suzana Dan şi Tara (von Neudorf)

Presa

“…de porc” – vernisaj / Divers București
Link 1

«…de porc» / Modernism.ro
Cosmin Năsui
Link 1

ARTE VIZUALE. Decembrie – lună a expoziţiilor de grup / Observatorul Cultural
Mihai Plămădeală
Link 1