fbpx

Atelier de dans contemporan

Atelier
Cu Attila Bordas

13 iunie 2014, 19.00 – 21.00
14, 15 iunie 2014, 14.00 – 16.00
16, 17, 18 iunie 2014, 19.00 – 21.00

14.06.2014

sâmbătă

14:00

la sala CNDB „Stere Popescu”

Info

Cursul ofera posibilitatea de a experimenta dansul contemporan prin intermediul grupului și se adresează dansatorilor, iubitorilor de dans, actorilor, studenților de la actorie. Vom lucra în principal cu grupul, deși fiecare participant în paralel va avea ocazia să își experimenteze singur corpul și dansul. Vom folosi pentru aceasta tehnici de dans contemporan și improvizații de grup, vom analiza expresivitatea în dans și vom încerca să aflăm ce este dansul pentru cei care îl generează și pentru cei care privesc – cum trebuie perceput, cum transmitem, pentru cine, prin ce, de ce. Prin senzația de grup și prin legăturile ce se creează între oameni din grup vom ajunge la o cunoaștere mult mai profundă a ceea ce înseamnă dans.

Attila Bordás este regizor, coregraf, dansator, actor, poet, Dj. Crede în interdisciplinaritatea artelor performative și creează spectacole de teatru-dans, teatru fizic și teatru liric. Predă de mai mulți ani ateliere de dans și teatru în România și în Ungaria. A început cu studii de balet clasic, dans popular (maghiar), dans modern și dans contact în cadrul secției de coregrafie a liceului de artă din Sf. Gheorghe, sub conducerea profesorilor Gizella Benkő, Prune Gabriel, Ivácson László, Ivácson Gizella, István Kiss, Endre Virág și Orza Calin. A fost membrul al trupei de teatru underground Osonó timp de 6 ani, ca actor, trainer și asistent regizor. Între 2006 – 2009 – studiază în București la U.N.A.T.C la secția de coregrafie, după care a terminat regia de teatru la U.A.T/ Târgu Mureș, sub îndrumarea regizorului și pedagogului, László Babarczy. În 2004 participă la un atelier susținut de Adrienn Hód (Ungaria), studiind tehnici de dans din domeniul expresionismului german și se îndrăgostește definitiv de dansul contemporan. După aceasta începe să-și dezvolte un stil propriu, căutând elementaritatea, expresivitatea și emotia în dans. Activitatea sa este atât una pedagogică cât și una creativă, realizând spectacole de teatru și coregrafii. În calitate de coregraf, pe lângă teatru și dans, este solicitat și pentru realizări de spectacole în aer liber, operă și musical. Lucrează alături de regizori ca Silviu Purcărete, Péter Novák, Cristi Juncu, Miklós Bács, Dragos Galgoțiu, Ștefan Iordănescu, Cristian- Theordor Popescu, Annamária Gombár și mulți alții. Ca interpret a avut norocul să lucreze cu coregrafi ca Ferenc Novák, Gigi Căciuleanu, Tony Gatlif (film), Adrien Hód, Vava Ștefănescu, David Zinder, Josip Bartulovic, Kulik Johanna, Arcadie Rusu, Orza Calin, László Ivácson, Árpád Könczei, Sergiu Anghel. Caută calitatea, adevărul artistic și originalitatea, prin tot ce face.

Prețul întregului atelier este de 300 lei și se achită integral la începutul atelierului, în data de 13 iunie. Înscrierile se fac pe adresa .

Sari la conținut