Mișcări neautorizate: Eduard Gabia & Paula Dunker
- Dans & performance
- Double-bill
2 ore

Info
Unele mișcări sunt învățate. Altele sunt corectate.
Și există acele momente în care corpul nu mai urmează complet instrucțiunile.
Double bill-ul din cadrul „Mișcări neautorizate” aduce împreună două lucrări care lucrează, fiecare în felul ei, cu această zonă de abatere, între limbaj și corp, între acumulare și pierderea controlului.
CODE-SWITCH
De/cu Eduard Gabia
Durata: 46 min
Performance-ul explorează relația dintre limbaj, mișcare și acțiune printr-un proces de traducere între sisteme incompatibile. Pornind de la structura unei prelegeri despre comunicarea eficientă, corpul performerului încearcă să traducă instrucțiuni verbale în gesturi, posturi și acțiuni coregrafice.
În interiorul acestui proces apar deviații, erori și reconfigurări, generând un spațiu în care sensul nu este fix, ci negociat continuu.
„Code switching” nu este abordat doar ca o schimbare lingvistică, ci ca un mecanism cognitiv și întrupat, o tranziție între registre comportamentale, între intenție și execuție, între control și vulnerabilitate.
Corpul devine un traducător imperfect între sisteme de cunoaștere, verbal, kinestezic și social, producând un al treilea strat de sens care nu aparține în întregime niciunuia dintre ele.
this is a lot, but there is more and more is more
o lucrare de/cu Paula Dunker
scenografia: Mălina Ionescu
muzica: Alex Bălă
durata: aprox 40 min
Citiți cu atenție următoarele versuri:
*
Cineva merge spre casa persoanei iubite
Și începe să se dezbrace în drumul său, pe stradă.
Ajunge.
Persoana iubită deschide ușa,
În timp ce cealaltă persoană continuă
Să facă un striptease tot mai nervos.
Își îndepărtează pielea,
Își scoate carnea,
Își expune măruntaiele lucitoare
Și apoi sfârșește ca o grămadă de oase.
Persoana iubită rămâne indiferentă.
*
Ați auzit vreodată expresia: ”work is love in the making”?
*
Înlocuiți în poemul de mai sus persoana iubită cu munca!
*
Și acum încercați să cântați versurile cât mai tare
*
Fără teamă!
Nu vă aude nimeni!
Biografii
Eduard Gabia este artist performativ, muzician și creator de contexte, a cărui practică se desfășoară între dans contemporan, performance, teatru și experiment sonor. Lucrările sale au fost prezentate în numeroase festivaluri și spații internaționale, de la Tanzquartier Wien și ImpulsTanz la Kaaitheater Bruxelles și Festivalul de la Avignon. Interesat de prezență, improvizație și forme deschise de compoziție, dezvoltă proiecte în care actul performativ devine spațiu de întâlnire, negociere și transformare. Este co-inițiator al formatului Miercurea lejeră, iar activitatea sa include și compoziție muzicală pentru teatru, performance, precum și prezența în trupele K not K și Kepler not Kopernikus.
Paula Dunker lucrează în zona de live arts ca poetă, actriță, regizoare, dramaturg și coregraf. Dansează neîntrerupt, creează performance-uri și costume, scrie poezie, organizează evenimente, este trainerx și coordonatoare, produce muzică, cântă, dublează desene animate, joacă în filme și face pe dj-ița. Momentan este și bibliotecară la Goethe-Institut Bukarest.
Producția
Un proiect de Asociația culturală Solitude Project, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București.
Co-finanţat de
Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri
Brain Store Project, Festivalul Internațional de Dans Contemporan Antistatic, Reactor de creație și experiment
19.04.2026
duminică
19:00
duminică
19:00

26.04.2026
duminică
19:00
duminică
19:00

Știri
