fbpx
Corina Cimpoieru, cercetător CNDB, la Antistatic International Festival for Contemporary Dance and Performance

Știați că și mișcarea este un subiect de cercetare? A cerceta mișcarea a fost în general înțeles ca un proces de găsire și generare a materialului de mișcare, dincolo de vocabularul de dans existent. Mișcarea este o materialitate esențială a dansului, iar cercetarea ei are loc în corpul dansatorului. Corpul experimentează cu potențial cinetic sau își însușește mișcări din diferite sfere ale vieții, pe baza cărora dezvoltă limbajul mișcării. Dar cercetarea mișcării funcționează și la un nivel mult mai larg, pe care îl putem contura doar pe scurt aici.

Azi începe a 13 a ediție Antistatic International Festival for Contemporary Dance and Performance cu două zile de convenție coregrafică care are ca subiect de dialog „Cercetarea mișcării”. Pe parcursul a două zile au loc discuții online, prezentări, conversații cu artiști și discuții despre cercetarea mișcării ca practică artistică, ca formă de lucru cu arhive de dans, despre interacțiunile sale cu noile tehnologii și în mișcări și contexte sociale.

Corina Cimpoieru, colega noastră care se îngrijește de Mediateca CNDB, participă la un panel care adresează subiectul arhivelor de dans. Este discuție despre cum documentele materializează mișcarea efemeră și tranzitorie, ne oferă acces la trecut și ne ajută să ne modelăm cunoștințele și înțelegerea practicilor de mișcare și a esteticii. Ce definește un document de mișcare ca atare, care este statutul său de sursă pentru scrierea istoriei dansului, cum s-a extins noțiunea de arhive de dans în ultimii ani și care este potențialul cercetării mișcării în cadrul reconstituirilor pentru a reimagina dansul canon? Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în acest panel din care mai fac parte storici în dans, cercetători și un artist.

Evenimentul este live-streamed pe pagina de facebook a Antistatic International Festival for Contemporary Dance and Performance, astăzi – 10 octombrie – de la ora 14:30.

Programul complet al convenției coregrafice îl descoperiți cu un click aici.

Sari la conținut