Suntem zilnic captivi într-o fugă continuă, într-un cotidian ce pe alocuri ne absoarbe progresiv identitățile, iar alteori, surprinzător, devine, totuși, permisiv în fața încercărilor noastre de a propune noi perspective, de a ne re-modela și de a încerca să generăm schimbări. O serie de schimbări într-adevăr utile și necesare, după care tânjim cu îndârjire, dar care, aparent, într-un sistem încă disfuncțional la nivel global, se pot produce abia în cadrul unor micro-universuri ce încearcă să funcționeze conform propriei politici interne. Din fericire, pe alocuri minunile se întâmplă. Inovația, creativitatea și ideile construite frumos devin motorul unui întreg mecanism. Iar în astfel de micro-universuri palpită dorința de a fi cu adevărat liber, de a putea schimba lumea și de a apăsa permanent butonul de re-activitate.
Centrul Național al Dansului militează pentru schimbări atât la nivelul calității actului artistic, cât și la nivelul receptării acestuia. Acum și în general. Festivalul organizat în perioada 1-26 martie s-a constituit în jurul unui concept aparent simplu, dar care înglobează crezurile artistice ale unor creatori din întreaga lume: Schimbăm idei. Sub acest motto a debutat ediția cu numărul patru Like CNDB. Motivația a fost aceea de a încerca să definească ce mai înseamnă astăzi expresia artistică și cum este ea receptată, cum trebuie integrate semnele artei contemporane în societatea actuală și cum anume poate fi construit raportul artist – spectator, astfel încât activismul să devină condiție de bază. Declanșarea unui dialog verbal și non-verbal, prin intermediul producțiilor prezentate în cadrul evenimentului are rolul de a ținti spre teme și realități palpabile ori senzoriale ce ne ating pe fiecare în parte, indiferent de statutul de creator ori de receptor. Cât de umani suntem, cât de receptivi, critici sau indiferenți? Cât de atenți suntem cu adevărat la cei din jurul nostru, dar și la noi înșine? În ce măsură reușim să înregistrăm fiecare informație primită și să o folosim, astfel încât să ajungem (și) mai departe?
De această dată răspunsurile nu sunt cuprinse între indici și procente, ci în mișcări, în dans, într-o serie de 17 spectacole alese de pe aici și de peste hotare, în discuții cu publicul, lecture-uri, workshop-uri, proiecții de filme și un performance one to one. Așa arată, pe scurt, oferta propusă de CNDB în cadrul festivalului. Idei pentru schimbări de timp, de perspectivă și de gând.
Márta Ladjánszki este unul dintre artiștii care are nevoie de diversitate în tot ceea ce creează. Fuge de limitări, atât artistice, cât și fizice, prin urmare își propune ca în producțiile sale să exploreze pe cât de mult noțiunile de motricitate și anduranță, îmbinând coregrafia și sunetul, optând de cele mai multe ori chiar pentru muzica live. Márta este un om cu un parcurs artistic bogat – a studiat balet, gimnastică la aparate, jazz și dans modern, după care a devenit cofondatoare a Teatrului de Dans Contemporan KOMPmANIA (Ungaria) în cadrul căruia a lucrat atât ca artist coregraf, cât și ca dansatoare. Și-a început ulterior și cariera solo, dar a demarat și seria colaborărilor cu alți artiști independenți. Nu în ultimul rând, și-a luat în serios și rolul de organizator, iar festivalul L1danceFest pe care îl coordonează și curatoriază a fost gândit ca un eveniment-întâlnire, Márta fiind în permanență motivată și interesată de schimburile interumane.
By the way este unul din spectacolele care îți amintește că schimbarea începe în momentul în care îți dai voie să îl privești cu adevărat pe cel de lângă tine, să îi înțelegi și să îi respecți propriul univers. Creația semnată de Márta și prezentată în cadrul Like CNDB mizează, pe de o parte pe importanța tehnicității în mișcarea coregrafică, iar pe de altă parte pe impactul emoției și cum conduce acesta acțiunile individuale. Contactul uman este cel care generează atât noțiunea de apropiere, cât și de distanțare, nevoia de afecțiune sau înstrăinarea. Cu ajutorul performerilor Csizmadia Tamás, Emese Kovács și Noémi Kovács, coregrafa reușește să compună un univers în care spectatorul ajunge să se confrunte cu preconcepțiile și limitările pe care devine conștient acum că și le auto-impune în fiecare zi, că le perpetuează ori le modifică în funcție de context. By the way conține și germenele egoismului, mai mult sau mai puțin latent, pe care atât artistul, cât și spectatorul simt să le manifeste în cotidian: acea nevoie de a fi, totuși, văzut, auzit și dezvăluit. Totul clădit (corporal) la limita dintre nevoie de atenție, dependența de celălalt și refuz.
Articol scris de Irina Radu, disponibil integral pe Yorick.ro