Program

Festivalul Like

©Alina Ușurelu

Info

Festivalul LIKE CNDB 2018 – You are the context are o arhitectură organică prin arhivarea activă a unor direcţii şi programe din structura CNDB, pe care le chestionează şi contextualizează pentru a obţine un set nelimitat de perspective asupra identităţii instituţiei în anticiparea inaugurării, în 2020, a viitorului său spaţiu, Sala Omnia.

Un inventar al discursurilor coregrafice importante, existente astăzi în România, se realizează în secţiunea Focus LIKE CNDB, în care coregrafii români şi lucrările lor sunt prezentaţi unor manageri culturali, artiști și programatori internaționali. Este o formă de afirmare a unui conţinut performativ autohton care se defineşte atât local, cât şi internaţional. O conştiinţă performativă care se coagulează nu doar ca un summum de individualităţi discursive, ci şi ca o structură care, deşi eclectică, funcţionează ca identitate coregrafică locală.

Conectarea internaţională a mediului coregrafic românesc se face şi prin contactul comunităţii locale a dansului – artişti şi public – cu noutăţile performative europene. Secţiunea internaţională a festivalului propune formule inovative de explorare performativă, cu teme şi limbaje actuale, care intră în conjuncţie cu cercetările coregrafilor români.

Aceste două direcţii ale CNDB, coagularea locală a discursurilor coregrafice şi conectarea lor cu medii şi platforme performative internaţionale, au fost construite în timp şi se pot afirma acum ca structuri viabile şi funcţionale. Cum se vor dezvolta sau transforma ele în viitor, în noul corp-spaţiu, Sala Omnia, în care va funcţiona Centrul din 2020? Ce efecte va produce corporalizarea CNDB asupra identităţii sale instituţionale? Ce așteptări există în comunitatea dansului legate de configurarea instituţională a CNDB în viitorul spaţiu? Răspunsurile la aceste întrebări vor fi performate de diferiţi repondenţi (echipă, comunitate artistică şi de spectatori etc.) timp de trei zile, constituindu-se într-o arhivă fluidă de perspective – pragmatice, idealiste, emoţionale, raţionale, senzitive – asupra unei etape viitoare, de stabilitate instituţională şi a resurselor, care va debuta pentru CNDB în 2020.

Festivalul LIKE CNDB 2018 – You are the context este un construct afirmativ, interogativ şi reflexiv, creat în jurul dansului contemporan autohton şi al instituţiei care îl reprezintă, un transformator de concepte şi identităţi individuale şi organizaţionale, personale şi artistice, parte dintr-un proces de redimensionare a Centrului în perspectiva schimbărilor din 2020.  (Oana Stoica)

Tu faci contextul la a cincea ediție a festivalului, prin conectarea internațională și chestionarea contextului local.

Perioada
15.04.2018 – 27.04.2018

Parteneri
Aerowaves, Institutul Francez București

Parteneri media
AGERPRES, Radio România Cultural

Like CNDB 2018 Afterparty

Cu Al’iikhwa Ra

Descentrat 4. Întâlniri indisciplinate

Răspunsuri Performative CNDB - Omnia 2020

Dans, for Satan

Coregrafie, performance și text:
Hilde Ingeborg Sandvold

Solo in progress

Conceptul și interpretarea:
Nicoleta Moise, Cristian Nanculescu

Like a film: Fără cuprins

Proiecție de film video-dans
Concept şi regie: Ion Dumitrescu şi Eduard Gabia

Nud de femeie brunetă

Autor și performer:
Andreea David

Mothers of steel

Conceptul și interpretarea:
Mădălina Dan și Agata Siniarska

37 minutes of make believe

Conceptul și coregrafia:
Andreea Novac

The Institute of Change

Conceptul: Paul Dunca

Counterbody

Coregrafie: Simona Deaconescu

Homo Furens

Coregrafie: Filipe Lourenço

Ohne Nix

Concept și interpretare:
Luke Baio & Dominik Grünbühel

Noutăți