Centrul Naţional al Dansului intră într-o nouă etapă, într-un nou context – unul mult maturizat –, alături de organizaţiile independente de dans, care au crescut, la rîndul lor, în ultimii ani. Asta impune un nou mod de relaţionare între o instituţie de stat, care stabileşte cadrele largi şi referenţiale, şi aceste organizaţii.
Pe plan internaţional, noul context european – inclusiv al politicilor culturale –, unul de criză economică, dar şi de resurse noi, financiare şi artistice, a născut ideea unei adunări a forţelor din Estul Europei. Iar în această regiune, CNDB este singura instituţie dedicată coregrafiei contemporane susţinută direct de stat, aşadar, cine altcineva, în afară de Centru, ar putea declanşa o acţiune de durată pentru a transforma România în placa turnantă a dansului contemporan est-european?
Acest showcase e un prim pas către o platformă naţională, o „piaţă“ autentică și realistă, luînd în calcul toate resursele existente, fie ele financiare sau artistice, de stat sau independente, care fac posibilă existenţa şi circulaţia tuturor acestor „produse“ numite dans contemporan. Asta e, cred eu, prioritatea: construirea unei pieţe naţionale, luînd în calcul tot ceea ce avem, toate sursele la dispoziţia noastră, fie ele de stat sau independente, fiindcă ele concură la circulaţia acestor valori.
Aşadar, în primul rînd, e de dorit ca showcase-ul să devină, în viitor, o platformă naţională, organizată şi realizată nu doar de Centrul Naţional al Dansului, ci de partenerii unei reţele naţionale, lucrînd împreună, pentru ca apoi să se dezvolte într-un punct nodal pentru Estul Europei. Deja, CNDB a fost cooptat în diferite întîlniri internaţionale cu această temă, care deja pun problema unui „bloc“ est-european.
Și nu e prima dată cînd există această idee, la începutul anilor 2000 a existat o platformă balcanică, partenerul român fiind, la acea dată, Fundaţia Proiect DCM. Între timp, însă, peisajul surselor financiare e altul, piaţa e alta, iar preocupările artistice sînt, şi ele, altele – ceea ce e foarte bine.
Dansul contemporan românesc e deja cunoscut, are reprezentanţi pe scenele internaţionale, este, cel mai probabil, ca identitate naţională, cel mai curajos, din punct de vedere artistic, printre ţările din zona central est-europeană, generînd forme noi care se disting în peisajul general. Sînt made in Romania, şi asta se vede. Cred că şi atitudinea autorităţilor centrale s-a schimbat în ultimii ani: ca şi CNDB, îşi doresc, pentru dansul contemporan, impact şi putere de reprezentare. Este un moment important pentru această artă, de mare vizibilitate internaţională – iar autorităţile finanţatoare și de politici publice îşi recunosc valorile, dovadă şi sprijinul primit în organizarea acestui showcase. I se acordă mult mai mult credit, acum, Centrului Naţional al Dansului şi fenomenului dansului contemporan în general. Absenţa, o vreme, a finanţărilor (pentru producţie) oferite de CNDB a dus la o cernere a potenţialului de producţie și la găsirea de resurse suplimentare. Au apărut artiști noi, care au identificat alte finanţări, care au aplicat pentru fonduri europene, care au realizat spectacole preluate ulterior, unele dintre ele, la Centru. În ansamblu e adevărat că producţia a scăzut, însă barometrul a funcţionat, ne-a arătat care este urgenţa în a face spectacole. Dacă lucrurile merg bine, pe viitor aș vrea să declanșăm ceea ce aș numi un Plan Marshall naţional pentru dansul contemporan: să găsim acei parteneri, la nivel naţional și internaţional, dispuşi să ne sprijine. Cred că vom găsi acest sprijin, fiind că dansul contemporan are un potenţial extraordinar.
Mă gîndesc la primării, la teatre, la organizaţii cu alt profil decît dansul contemporan, care vor începe să invite şi să comisioneze spectacole de dans contemporan. Primăria din Alba-Iulia, care a organizat Festivalul Dilema Veche, a invitat, anul trecut, Centrul Naţional al Dansului pentru seria de evenimente de dans contemporan. Două orașe care candidează pentru a deveni Capitală Culturală Europeană își doresc spectacole sau evenimente de dans contemporan. Deja, dansul contemporan nu mai este răţuşca cea urîtă, e pe picior de egalitate cu celelalte arte. S-ar putea ca formula de Plan Marshall să pară exagerată, dar potenţialul există și sînt convinsă că putem avea rezultate uimitoare. Multiplicarea scenelor e importantă, dar la fel e şi multiplicarea publicurilor, dimensiunea educativă.
Trebuie, totuşi, să facem o distincţie între producţie şi difuzare (legată de impresariat și de vînzarea propriu-zisă). Toate showcase- urile și platformele internaţionale din ultima vreme sînt puternic orientate către piaţă, către marketing. Cred că între puterea de producţie și cea de difuzare e un raport dezechilibrat – putem mai uşor să difuzăm/ vindem decît putem să producem.
Doar prin prisma unei puteri crescute de difuzare putem să impulsionăm producţia şi resursele ei. Într-un showcase sau o platformă naţională (o dată la doi ani), putem observa preocupările artistice, fluxul de idei. Showcase-ul scoate la lumină producţii, idei, atitudini artistice tocmai prin diversitatea lui. La ediţia de anul acesta încercăm, în plus, să identificăm acei parteneri care pot declanșa coproducţii internaţionale, relaţii cu alte scene şi publicuri. Vizibilitatea nu e un scop în sine, e un mijloc prin care calitatea efectivă a produsului e pusă în lumină, capacitatea de a circula idei care să intereseze publicul de azi şi să creeze legături cu viaţa oamenilor din jur. Nu mai sîntem în perioada în care să ne împiedicăm în stiluri şi sertăraşe estetice. Căci Centrul Naţional al Dansului București este o instituţie a cărei menire este să facă posibil accesul publicului larg la ideile generate de artiști, pentru care construiește cadre de punere a lor în valoare. Romanian Dance Showcase 2014 este doar primul dintre aceste gesturi de a pune împreună publicuri, aşteptări şi perspective de receptare. E un showcase care mediază percepţia dansului contemporan românesc, ceea ce mi se pare extrem de important.