The Very Last Northern White Rhino

Info

Când jurnalistul din New York Times, Sam Anderson, a auzit de moartea ultimului mascul de rinocer alb nordic, a zburat în Kenya pentru a observa și a spune povestea detaliată a vieții de zi cu zi a ultimelor două exemplare ale speciei, mama și fiica Fatu și Najin. 

Anderson descrie viața de zi cu zi a lui Fatu și Najin care, indiferente față de soarta lor, pasc sub soarele rezervației unde vor fi păzite de vânători până vor muri. Această imagine înfățișează viața de dragul vieții, întrucât singura funcție a lor este de a trăi, de a atesta existența unei specii care aparține trecutului. 

Coregraful Gaston core își imaginează aceste mamifere uriașe ca niște creaturi teribil de fragile, trupurile lor de neînlocuit ca piesele unui muzeu viu. Știind că rinocerul alb de nord va dispărea împreună cu acești doi indivizi, nu mai vedem un animal de safari, ci o creatură umană teribilă și ne confruntăm cu propriul nostru destin. 

Faptul că ele încă există și ocupă spațiul transformă individul într-un simbol al speciei sale și, dintr-o dată, prin analogie, un om pe scenă este un simbol al omenirii. Această gândire i-a adus coregrafului liniște sufletească într-o perioadă de mare incertitudine pentru lume, ca atunci când la finalul Melancoliei lui Lars Von Trier, personajul lui Kirsten Dunst construiește structura unui tipi, fără pereți, în care să se refugieze alături de nepotul ei și soră și așteptați ca meteoritul să se ciocnească de Pământ.

Pe lângă această gândire la iminent și la posibilitatea de a găsi pacea în mijlocul haosului lumii, a vrut să lucreze cu o tehnică de dans foarte specifică, care să-i permită lucrul cu dinamici foarte specifice, transformându-i formele recunoscute. 

Am vrut să merg la vânătoare pentru o nouă estetică a mișcării. Dansurile urbane mi s-au părut un domeniu interesant de explorat. L-am cunoscut pe Oulouy și am luat ca punct de plecare stilurile de dans urban pe care le dansează: hip-hop, krump, finger tutting, precum și dansuri cu influențe africane puternice, precum coupé-décalé. Caut, prin cercetarea formală și prin transformarea acestor forme de dans, să ofer imaginea unui bărbat care dansează pentru că a descoperit că avem, așa cum a exprimat Valéry, „prea multă energie pentru propriile noastre nevoi”. Adică să prezinți dansul ca un exces, ca pe o sărbătoare derivată din viață. Să dansezi până la epuizare, să dansezi până la capăt pentru că poate nu se mai poate face nimic.

(Gaston Core)

Mențiuni speciale

The Very Last Northern White Rhino este una dintre cele 20 de lucrări selectate în cadrul programului Twenty22 al rețelei europene de dans contemporan Aerowaves din care CNDB face parte alături de instituții similare din Portugalia, Germania, Danemarca, Elveția, Norvegia, Belgia, Ungaria, Cehia, Italia, Austria, Cipru, Grecia, Albania, Croația, Rusia, Islanda, Irlanda, și altele.