Miercurea lejeră
- Intersecții
- Idei afirmate performativ
2 ore
Info
„Miercurea lejeră – idei afirmate performativ” revine la Centrul Național al Dansului București (CNDB). Poate cel mai cunoscut proiect al CNDB și cel care a atras un public numeros în anii în care instituția funcționa în clădirea Teatrului Național, „Miercurea lejeră” este un format inițiat și conceput de artiștii Eduard Gabia și Maria Baroncea, și prezentat în colaborare cu Paul Dunca/Paula Dunker.
„Miercurea lejeră” presupune experimentarea directă a unor idei folosind performativitatea, dar fără a presupune elaborarea anterioară și repetarea unui conținut ca în cazul unui spectacol. La „Miercurea lejeră”, participanții vin cu laboratorul lor de preocupări și demersuri intime pe care îl expun în fața unui public curios să participe la experimentarea performativă a unor afirmații și interogații libere, într-un cadru lipsit de așteptările, constrângerile și stresul dat de prezentarea unui spectacol finit. Fiecare dintre aceste expuneri este o premieră în sine, într-un concentrat de prezent activ, vulnerabil, deschis.
La momentul lansării proiectului, în 2008, Eduard Gabia declara: „Un spectacol care neavând un trecut, nu trebuie sa aibă nici viitor, ci doar un prezent –, un acum. Dispărând așa cum a apărut, spectacolul face doar afirmația acelui moment. Afirmând ceva în fiecare miercuri, în timp, afirmațiile ajung să fie ale unei săptămâni, ale unor luni, ale unui an – anul afirmațiilor lejere.”
„Miercurea lejeră” mizează pe spontaneitate și forța de improvizație, care devin cu atât mai puternic performative cu cât sunt legate de momentul și timpul real în care participanții aleg să se expună „fără plasă de siguranță”, fără repetiții și pregătiri anterioare. Prezența performerilor și prezentul lor nemediat devin, în acest fel, parte din materialul fiecărei prezentări.
Miercurea lejeră – idei afirmate performativ este o platformă deschisă în care oricine poate testa, pe scenă, ideile pe care le are, cu condiția înscrierii prealabile. Oricine poate participa, indiferent de vârstă, profesie, studii și pregătire. Scena devine, astfel, un spațiu democratic și accesibil tuturor, care creează condițiile pentru întâlniri și dialoguri fără granițe, dincolo de discipline, medii, experiență.
De-a lungul timpului, acest laborator de experimentare a contribuit la coagularea unui spirit care a generat numeroase proiecte și a inspirat demersurile artistice ale mai multor artiști veniți din sfera dansului contemporan, a artelor vizuale, a teatrului și muzicii, dar totodată a atras spre artă numeroși oameni aflați în căutarea unor forme de exprimare liberă.
Cu
Eduard Gabia, Maria Baroncea și Paula Dunker
Participare și înscriere
Înscrieri pentru momente noi se fac la adresa de e-mail: .
Participarea este gratuită, însă este necesar să vă rezervați locul. Pentru înscriere completați formularul disponibil AICI.
Co-finanțat
Platforma Theatre in Palm, în cadrul Local Theatre Movement
Partener media principal
Radio Guerilla
Parteneri media
Radio Romania Cultural, TVR Cultural, Adevărul, Arta Magazine, Zile și Nopți, ELLE, Happ.ro, The Institute, ISCOADA, Zeppelin, Feeder, Agerpres, LiterNet, Golan Magazine, Metropolis Newspaper, Visit Bucharest
Parteneri strategici
Cinema Union