fbpx

Alte dansuri mici …și teatru

  • Dans & performance
  • Spectacolul de absolvire al Școlii performative pentru copii

60 min.

Info

Alte dansuri mici …și teatru 

pentru cei mici și cei mari la Teatrul Excelsior

Duminică, 26 mai, ora 11:30, la Teatrul Excelsior, sunteți invitați de la mic la mare la patru lucrări de dans și teatru. De la adaptarea uneia dintre cele mai cunoscute povești pentru copii până la creaturi fantastice și coregrafii inedite puteți explora lumile mari ale celor mici!

Evenimentul este  organizat de Centrul Național al Dansului București (CNDB) și este prezentat într-un format inedit de către grupele de repertoriu și teatru din cadrul Școlii Performative. Acesta este primul program autohton de formare și educație artistică în dans contemporan și arte performative dedicate copiilor cu vârste între 6 și 14 ani.

CNDB se numără printre puținele instituții care își prezintă public rezultatele cursanților, sub forma unor momente performative, în urma dobândirii și aprofundării noțiunilor de dans contemporan, creație, teatru și improvizație pe parcursul unui an școlar.  

Spectatorii sunt așteptați la un eveniment colaj care cuprinde patru momente artistice de dans și teatru, după cum urmează: 

Deodată în adâncul pădurii, după Amos Oz
Lucrarea este o adaptare scenică realizată de copii, în colaborare cu dramaturga Ruxandra Simion și profesoara coordonatoare, regizoarea Alexandra Vieru. Povestea se întâmplă într-o pădure magică și urmărește aventura unor copii, mai curioși și curajoși decât părinții lor, în căutarea și salvarea animalelor răpite de un duh rău.

 Dansul creaturilor fantastice
Acest moment este pregătit de copii împreună cu interpreta și coregrafa Mariana Gavriciuc, care mărturisește că au lucrat pe baza principiilor basmului:„Am creat creaturi fantastice cărora le-am dat nume nemaiîntâlnite. Le-am găsit calități de mișcare și comportamente nemaipomenite, pe care le-am încorporat pentru a descoperi posibilități noi de mișcare.”

Despre tot …ce (ne) mișcăUrmătoarea lucrare s-a construit  aproape exclusiv din suitele de mișcări propuse de către copii pe durata cursurilor, împreună cu Catrinel Catană și Andreea Belu, coregrafe și coordonatoare. „Cursanții au dobândit noțiuni tehnice și instrumente concrete, cu care au exersat gestionarea

spațiului interior, acolo unde chinestezia, introspecția, deciziile și emoțiile se întâmplă și creează, ca efect, modul personal de mișcare”. (Andreea Belu)

Dans = libertate

Copiii împreună cu profesoara coordonatoare și coregrafa Eva Danciu au pregătit un moment coregrafic prin care copiii să se exprime liber, cât mai ludic, într-un discurs corporal propriu,  prin activarea imaginarului corporal și vizual.

Pe întreaga durată a evenimentului atât spectatorii mici, cât și cei mari vor explora minunata lume mare ale celor mici.

Prețul pentru evenimentul care conține cele patru  lucrări este de 30 ron, iar biletele se achiziționează de pe siteul teatrului Excelsior.

Coordonatoare: CATRINEL CATANĂ, MARIANA GAVRICIUC, ANDREEA BELU, EVA DANCIU, RUXANDRA SIMION, ALEXANDRA VIERU

Cu
Teofana Barbu, Maria Eveline Bălan, Eva Beldeanu, Tudor Petru Borșa, Mia Bourosu, Eva Alexandrina Bumbac, Clara Covaleov, Lia Damalan, Smaranda Florescu, Clara Georgescu, Ioana Ghiță, Elisa Hrenciuc, Ana-Maria Iacob, Luna Iacob, Eliza Kühlwein, Filip Luca, Eliza Marin, Zoe Micșa, Natalia Mîinea, Maria Oprea, Emma Plescan, Luna Julie Pulcher-Spireanu, Adina Radu, Sonia Radu, Miruna Șimon, Petra Ștefănescu, Adora Tănase, Anastasia Zisu

Parteneri
Educație PrivatăȘcoala 9

Partener media principal
Radio Guerilla

Parteneri media
Radio Romania CulturalTVR CulturalArta MagazineZile și NopțiELLEadevărul.ro, Happ.roThe InstituteISCOADAZeppelinFeederAgerpresLiterNetGolan MagazineMetropolis NewspaperVisit Bucharest

Parteneri strategici
Cinema Union

În 2024, CNDB împlineşte 20 de ani de existență, fiind singura instituție  națională care are ca misiune principală  dezvoltarea culturii coregrafice din România și care funcționează ca producător și gazdă de spectacole, asumând totodată misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea și arhivarea, dar și dezvoltarea de programe și proiecte de educație artistică și formare profesională.

Sari la conținut