Nud de femeie brunetă, cu rebeliune și umor. Și un pic de tristețe.
Un corp fără chip a apărut din întuneric și s-a așezat pe podea. S-a lăsat pus în mișcare lent și mi-a amintit de Venus, dintr-un tablou de Lucas Cranach, doar ca acum zvâcnea după ritmuri electronice sau Breaking the law a lui Judas Priest. Total expus, aproape tanslucid, parcă vroia să testeze posibilitățile fiecărei încheieturi a corpului uman. Cum pot mișca gâtul? Ce povești pot spune cu el? Întâi a părut că se scutură de gânduri, ca să uite, apoi submisiv, apoi a rebeliune, apoi mi-a amintit de cățeluși de plastic în vitrine de magazin sau mecanica unui act sexual. Toate prin mișcări sacadate și captivante. Părul castaniu închis al Andreei David a avut, cu siguranță, un rol important.
Un corp în convulsie, nevrotic, poate fi estetic și, mai ales, poate incita la gând, chiar la umor. Deși starea de spirit a publicului ieri seară părea mai degrabă melancolică și serioasă. A fost cineva pe recepție la nuanțele de copilărie comunistă cu grămezi de cartofi, clădite cu grijă de Andreea David? Nu, sau poate, dar au vorbit multora despre goana de zi cu zi căreia îi suntem toți prizonieri.
Spectacolul a alternat scene încărcate de simboluri. David, fără chip și cu alura paradisiacă de Evă, aduce un măr, apoi o întreagă recoltă de legume – la București e momentul piețelor colorate – pe care o înlocuiște cu niște cartofi monotoni. După ce se privește narcisic in oglinda podelei, corpul i se prelinge fluid și se prăbușește, dar pozează revitalizat ca o sirenă câteva secunde mai târziu. Cartofii sunt apoi înlocuiți de o scenă de toamnă, descompusă: frunze arămii, vânt din ventilator și muzică de pian. Ar putea fi teribil de melancolic, dacă David nu și-ar aduce și subtonurile de umor. Își mișcă vintrele în sincron cu ventilatorul. În vibrația serioasă a publicului, tabloul punctuează spleenul existențial.
„M-a tulburat, mi-a plăcut foarte mult ideea asta de frumos nud care nu are nevoie nici de chip, nici de accesorii, frumosul pur, mereu în pericol sa dispară. Orice încercare de ieșire din înregimentare era pedepsită. Un dans al corpului, al părului. O redare a luptei interioare. Mi se pare minunat că există un centru al dansului”, a spus Alexandra Arnăutu. Pentru Raluca Admonicăi, studentă la coreografie, spectacolul a fost despre „frumusețea și naturalețea corpului. Am vazut-o dorindu-se a fi o muza a cuiva, încerca să își creeze un decor. A lipsit poate pictorul sau fotograful. Mi s-a parut interesant că n-a lăsat să i se vadă fața”.
Susanne Grau, o dansatoare venită din Germania să urmărească sezonul de dans, a fost mișcată la propriu. „Uneori m-am surprins îndoindu-mi corpul în ritm cu spectacolul, uneori părea un film de animație. Am încercat să urmăresc un fir logic și uneori am reușit, alteori nu. Asta a fost amuzant, pauzele de logică m-au ținut aproape. Mi-am amintit de spălătoriile de mașini, de periile care semănau cu părul uman când nu se mișcau. În copilărie îmi plăcea să stau în mașină la spălătorie, lucrurile alea inumane prindeau viață și deveneau ca niște monștri. Aici a fost exact invers. Corpul era atât de fragil și uman, și devenea ca o mașină, încerca să ridice obiecte sau urma cu încăpățânare o acțiune, defect și mașinal, dar viu. Mi-au plăcut momentele astea”.
După spectacol, relaxată cu o bere în mănă și o țigară în cealaltă, Andreea David mărturisește că o influențează reacția publicului, pe care l-a simțit serios de data asta. Iubește conversația cu el. Elementele din spectacol sunt alese pentru ca înseamnă ceva pentru ea, dar „mă intersează să las loc interpretării publicului”.
*Material realizat cu ocazia Sezonului de dans contemporan CNDB – București în mișcare, 2017
Sezonul de dans contemporan CNDB – București în mișcare, 2017 este un proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Generală a Capitalei prin Centrul de Proiecte Culturale ARCUB.
#SezonuldedansCNDB #Bucurestiinmiscare #decesaCNDB #vazutlaCNDB
Text de Roxana Grămadă