de Liana Tugearu
Dintre artele scenice, arta dansului are o nevoie vitală nu numai de spaţiu scenic sau un spaţiu alternativ neconvenţional ci, în egală masură, de un spaţiu de repetiţie, de un studio, în care să fie gândite şi să prindă viaţă partiturile de dans care ulterior vor urca pe scenă, patituri care nu au existat anterior pe hârtie, nici sub forma unui text, nici sub forma unei notaţii muzicale.
Cum timp de doi ani Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, nucleul dansului contemporan de la noi, nu a mai avut nici scenă nici studio de repetiţii, alţi manageri, din aceeaşi zonă artistică, au avut iniţiativa de a crea noi spaţii necesare dansului contemporan. Unele, precum CARTIERUL DE DANS, găzduit la Sediul UNESCO pentru tineret, au dispărut în mai puţin de un an, altele, precum Centrul WAPS (Working Art Space & Production) creat, la propriu, de Andreea Căpitănescu prin transformarea unei hale a fostei fabrici de pantofi FLAROS, în spaţiu de dans, supravie- ţuiesc cu succes. Printre cazurile fericite se numară şi studioul Paradis Serial, intitulat ZonaD(ans), pus pe picioare, la jumătatea anului trecut, de dansatorul, coregraful şi managerul cultural Cosmin Manolescu, secondat de Ştefania Ferchedău, la parterul unei case noi şi moderne, construită de un arhitect pentru sine, dar şi cu spaţiul respectiv pentru manifestări culturale. ZonaD – studio Paradis Serial este un spaţiu suficient de generos pentru dans şi deosebit de plăcut ca ambient. Sfidând contextul nefavorabil culturii din ultima vreme, în acest spaţiu dedicat dansului şi artelor contemmporane s-au desfăşurat deja o serie de evenimente, rezidenţe şi proecţii de filme din sfera artei neconvenţionale. Iar ca o încununare a efervescenţei culturale a acestui nou spaţiu, de aici a fost coordonat şi un Festival internaţional E – Motional Bodies &Cities, al cărui director executiv este Cosmin Manolescu, iar managerul programului Ştefania Ferchedău.
Finanţat de Cultura 2007-2013, Fundaţia Culturală Europeană, Festivalul E- Motional, Corpuri şi oraşe în mişcare, a avut drept componentă principală conlucrarea artistică interdisiplinară. Două echipe artistice, fiecare echipă formată din cinci artişti, din sfere artistice diferite – a dansului contemporan, a artelor vizuale şi a noilor media – câte unul din fiecare ţară participantă (România, Irlanda, Letonia, Cipru şi Marea Britanie), s-au întâlnit pe parcursul a trei rezidenţe, în câte trei ţări fiecare. Un grup a conlucrat în Irlanda, Cipru şi România (din el făcând parte şi dansatoarea Mădălina Dan), iar celălalt în Letonia, Marea Britanie şi România (la el participând şi dansatorul Mircea Ghinea). Împreună, ei au investigat relaţia între corpul uman, contextul urban şi noile tehnologii.
Având ca principală locaţie, alături de ZonaD – Studio Paradis Serial, câteva săli de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Festivalul E- Motional Bodies &Cities a debutat, la mijlocul lunii aprilie, cu vernisajul unei expoziţii de instalaţii, care a ilustrat tocmai perioada de lucru, adică de conlucrare între artişti, pusă în valoare printr-o mulţime de fotografii, video proiecţii şi filme. Lor li s-a alăturat şi o instalaţie concepută special pentru acest Festival de realizatorul TV Bogdana Pascal. La vernisaj, cocktail-ul a fost oferit de Excelenţa Sa domnul Oliver Grogan, ambasador al Irlandei la Bucureşti, deoarece întregul program a debutat la Dublin. În fine, ulterior acestui moment, am putut urmări, în săli alăturate, timp de câteva zile, o serie dintre aceste experimente, aflate în diferite faze de lucru, deoarece finalizarea pieselor nu era o condiţie obligatorie a experimentului.
Dintre piesele urmărite şi aflate într-o fază avansată de conturare, ne vom opri asupra a două experimente, bogate în imagini sugestive, în ambele fiind implicat, prin însăşi structura iniţială a proiectelor, şi un artist român. Astfel, din ZonaD – Studio Paradis Serial a pornit proiectul ReVerbs, extins în spaţii neconvenţionale şi integrat ulterior în cadrul Festivalului E- Motional Bodies & Cities, proiect ieşit din colaborarea artistei din Turcia Özlem Alkiş cu muzicianul român Vlaicu Golcea. Apropierea instrumentistului şi compozitorului Vlaicu Golcea de arta dansului am mai avut prilejul să o urmărim de câţiva ani buni, de când a participat la un recital de la Teatrul Odeon, în care muzica sa şi dansul lui Florin Fieroiu au dialogat în modul cel mai fericit cu putinţă, ulterior reîntâlnindu- l tot într-o conlucrare cu dansul, în cadrul eXplore dance festival-ului. De astă dată, implicarea sa a fost substanţială, prin idei vizualizate de Özlem Alkiş în imaginile video, prin muzică şi chiar prin implicarea sa directă în mişcarea de scenă a artistei. Întregul experiment a alternat momente live cu altele filmate de Andrei Gâţu, desfăşurate pe o bancă într-un parc sau între şinele unei căi ferate. O siluetă cu forme prelungi şi mişcări natural expresive, în veşminte negre, pornea întotdeauna mişcarea de la ritmurile călcâielor, care treptat îşi transmiteau vibraţiile întregului corp, care le prelua ca o cutie de rezonanţă, parţial ele trecând şi în ambient, în podeaua sălii sau în şina de tren. Atât în filmele realizate de artistă pe o bancă dintr-un parc, cât şi în evoluţiile sale pe viu în sălile de la MNAC, pe un scaun, a revenit o imagine corporală aparte, în care capul lăsat mult pe spate dispărea pentru ochiul privitorului, iar corpul lipsit de chip se zbătea singur – imagine emblematică, cu voie sau fără voie, pentru omul dezorientat de astăzi. Toate formele corporale ale dansatoarei Özlem Alkiş, braţele, picioarele, întreaga siluetă, aveau o linie lungă şi elegantă, inclusiv degetele, şi ele prelungi, care au construit ele singure o compoziţie delicată şi expresivă, într-o imagine video filmată de Andrei Gâţu pe o idee de Vlaicu Golcea.
Un alt experiment complex din punct de vedere al asamblării imaginilor pe viu cu altele filmate, prin suprapunerea în timp real a evoluţiei performerilor cu imaginile lor filmată anterior, imagini care-i încadra în dreapta şi stânga scenei, a fost Instalaţia performativă concepută de Laura Murphi (Irlanda), Gemma Riggs (Marea Britanie) şi Mircea Ghinea (România) şi interpretată de Laura Murphi şi Micea Ghinea. Pregătirea scenei pentru un spectacol se desfăşoară în spatele cortinei sau înaintea intrării publicului în sală, fiind socotită, deci, întotdeauna, o pregătire necesară, o gospodărire prealabilă a spaţiului, care nu se doreşte să fie văzută. În cazul Instalaţiei performative totul a fost la vedere, instalarea unui întreg eşafodaj necesar performanţei făcând parte din spectacol, ca un fel de prefaţare a lui. Apoi, evoluţia celor doi interpreţi pe două platforme paralele, cu mişcări sincronizate, se cupla armonios şi cu mişcările lor filmate anterior pe un zid din interiorul unei clădiri sau în nişele unui perete de pe o stradă oarecare, armonioasă fiind, în genere, cuplarea tuturor mijloacelor tehnice şi artistice folosite.
Întregul Festival E- Motional Bodies & Cities şi-a respectat, întru totul, proiectul iniţial de conlucrare interdisciplinară, numai că artele plastice şi noua tehnologie au înghiţit masiv dansul. Dar, trecând de fiecare dată, în drum spre manifestările Festivalului, pe la parterul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, unde a fost şi este în continuare deschisă expoziţia lui Mircea Cantor, Q.E.D. (Quod Erat Demonstrandum), m-am consolat cu faptul că nici alte arte contemporane nu îşi mai sunt suficiente lor înşile, ci se contaminează masiv – precum şi în cazul artistului plastic de talie internaţională Mircea Cantor – cu noile tehnologii şi chiar cu dansul, integrat în proiecţii.