Nimic.Precis
- Dans & performance
Info
Nimic.Precis a fost prezentat în octombrie 2006 ca work-in-progress la București și Bacău, iar în versiune finală la Festivalul de dans de la Sibiu.
„O piesă despre o întâmplare petrecută acum 28 de ani. Am încercat să o înțeleg și să o explic. Am încercat, dar am ajuns numai la răspunsuri nesatisfăcătoare, gen: revista Cutezătorii, comunismul, familia, religia (toate au un rost pe lume), așa că am renunțat. Mai onest și reprezentativ mi s-a părut „să fac coregrafia” acestei întâmplări… Nu a ieșit nimic concret, performant… sau a ieșit un nimic foarte precis, nimic precis.”
Florin Fieroiu
”Solo-ul conceput de Florin Fieroiu, Nimic.Precis, e un cumul de mici nimicuri esențiale. Un complex de întâmplări care decid aleatoriu și în același timp vital existența, cu de ce-uri inexplicabile și, de la un punct încolo, hilare, dacă stai sa te gândești spre ce te-au dus. Între hotărârile grele și arbitrarul inevitabil se înscrie devenirea fragilă. Corpul autobiografic își narativizează la început startul coregrafic, pentru ca, ulterior, să-nceapă să danseze. Fieroiu se povestește frust și cu mult umor. Deplasarea de la o întâmplare verbalizată la evoluția mișcării e construită ca o înaintare pe gradene. Ce ajungi să fii pleacă din ce se întâmplă să fii într-un anumit moment. Restul e doar curs firesc, care pare însă atât de haotic când te întorci în miezul lui. Nimic.Precis e un fel de artistic life in progress. De căutare care ține calde nesiguranța și tatonările unui parcurs. Fieroiu păstrează intenționat o stare de confuzie, de nedefinit, de claritate blurată în forma și conceptul spectacolului.”
Gina Șerbănescu
Florin Fieroiu este unul dintre cei mai importanți dansatori și coregrafi din peisajul artistic din România. În anul 1992, împreună cu Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea şi Irina Costea înfiinţează „Grupul Marginalii„, prima companie independentă din domeniul dansului contemporan românesc. A creat spectacole de dans, teatru și multimedia.
Coregrafia și interpretarea: Florin Fieroiu
Producția
Fundaţia ProElveţia
Centrul de Cultură G. Apostu – Bacău
Presa
Corpul în dans este instrument, sursă de inspirație, cultură şi civilizație / Atelier LiterNet
Gina Șerbănescu
Link 1