Making of Less might be more, but sometimes less is just nothing

  • Documentar
  • Eveniment în cadrul proiectului „Program intensiv de formare în dansul contemporan”, parte din programul „Dance me to the End of…”

30 min.

07.11.2020

sâmbătă

15:00

Documentar realizat de Bogdana Pascal

Info

În luna noiembrie CNDB prezintă online 9 producții video care acompaniază spectacolele rezultate din munca ultimului an a primei generații de studenți din Academia de Dans și Performance, create de zece coregrafi invitați în cadrul programului ”Dance me to the End of… (exerciții, distanțe, apropieri)”.

Jan Burkhardt (DE) și Sigal Zouk (ISR), Mădălina Dan, Simona Deaconescu, Farid Fairuz, Eduard Gabia, Andreea Novac, Manuel Pelmuș, Willy Prager (BG) și Vava Ștefănescu – au fost invitați de CNDB să reviziteze lucrări care i-au consacrat și care, la vremea lor, au scris istorie în dansul contemporan românesc.

Coregrafii au lucrat alături de studenții Academiei de Dans și Performance a CNDB pentru a readuce în scenă vechile lucrări, dar și pentru a propune altele noi. După un an de cursuri și ateliere, echipele formate au trecut printr-un proces intensiv de practică și prezentare de spectacol.

Întregul proces a fost documentat de Bogdana Pascal, artistă video și producătoare TVR. Pe tot parcursul lunii noiembrie, CNDB va difuza aceste producții video prin live-streaming pe Facebook.

Cele nouă producții video surprind ”Dance me to the End of… (exerciții, distanțe, apropieri)” în esența sa: o revizitare a istoriei recente a dansului contemporan românesc, ca exercițiu în formarea noii generații de dansatori și performeri.

Prin interviuri cu artiștii, filmări de la repetiții și fragmente din cele nouă spectacole, documentarele prezentate de CNDB invită la descoperirea eforturilor colective și personale care stau în spatele ”Dance me to the End of… (exerciții, distanțe, apropieri)” – programul prin care o nouă generație de artiști debutează chiar în mijlocul unei pandemii. 

LESS MIGHT BE MORE, BUT SOMETIMES LESS IS JUST NOTHING – de Willy Prager

Inspirată de formația Zoom, o trupă de disco din Spania anilor ‘70, această lucrare se află la intersecția dintre artă vizuală și cultura dansului disco. Un spectacol în care coregraful de origine bulgară, Willy Prager, este interesat de procesele de transformare în contextul schimbărilor sociale, politice, economice și culturale.

Pentru acest spectacol, am elaborat o metodă de lucru bazată pe proceduri de traducere și reformulare a unui material de performance preexistent.

Înainte de COVID-19, dezvoltarea artei contemporane urma principiul modernității – un “less is more”. Restricțiile din ultimile luni, mai puțină comunicare, mai puține întâlniri, mai puțin dans, mai puțină participare, mai puține proteste, mai puțină socializare, mai puține interacțiune, mai puține interpretări, mai puține critici, mai puține demonstrații, mai puțini participanți, mai puțin … fac ca spectacolul să chestioneze această teză și explorează dacă mai puțin încă este mai mult sau dacă nu este nimic. (Willy Prager)

Linkul de abonare la live-stream
Evenimentul de facebook unde veți putea urmări producția video Making of Less might be more, but sometimes less is just nothing este disponibil aici.

Concept și direcție artistică: Willy Prager
Coregrafia: Willy Prager în colaborare cu interpreții
Muzică: Emilian Gatsov-Elbi
Light design: Alexandros Raptis
Producție video: Bogdana Pascal

Cu
Georgia Elza Măciuceanu, Cătălin Munteanu, Adrian Popița, Mădălina Răducanu, Claudiu Silvianu

Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Noutăți