Making of 8 days a week
- Documentar
- În cadrul Dance me to the End of… – exerciții, distanțe, apropieri
30 min.
Info
În luna noiembrie CNDB prezintă online 9 producții video care acompaniază spectacolele rezultate din munca ultimului an a primei generații de studenți din Academia de Dans și Performance, create de zece coregrafi invitați în cadrul programului ”Dance me to the End of… (exerciții, distanțe, apropieri)”.
Jan Burkhardt (DE) și Sigal Zouk (ISR), Mădălina Dan, Simona Deaconescu, Farid Fairuz, Eduard Gabia, Andreea Novac, Manuel Pelmuș, Willy Prager (BG) și Vava Ștefănescu – au fost invitați de CNDB să reviziteze lucrări care i-au consacrat și care, la vremea lor, au scris istorie în dansul contemporan românesc.
Coregrafii au lucrat alături de studenții Academiei de Dans și Performance a CNDB pentru a readuce în scenă vechile lucrări, dar și pentru a propune altele noi. După un an de cursuri și ateliere, echipele formate au trecut printr-un proces intensiv de practică și prezentare de spectacol.
Întregul proces a fost documentat de Bogdana Pascal, artistă video și producătoare TVR. Pe tot parcursul lunii noiembrie, CNDB va difuza aceste producții video prin live-streaming pe Facebook.
Cele nouă producții video surprind ”Dance me to the End of… (exerciții, distanțe, apropieri)” în esența sa: o revizitare a istoriei recente a dansului contemporan românesc, ca exercițiu în formarea noii generații de dansatori și performeri.
Prin interviuri cu artiștii, filmări de la repetiții și fragmente din cele nouă spectacole, documentarele prezentate de CNDB invită la descoperirea eforturilor colective și personale care stau în spatele ”Dance me to the End of… (exerciții, distanțe, apropieri)” – programul prin care o nouă generație de artiști debutează chiar în mijlocul unei pandemii.
8 DAYS A WEEK – de Eduard Gabia
Prezentat în premieră în 2006, spectacolul 8 days a week a fost la acea vreme o coproducție CNDB și Kaaitheater Bruxelles. Pentru crearea lui, echipa artistică de atunci (Eduard Gabia, Carmen Coțofană, Maria Baroncea, Florin Fieroiu, Brynjar Bandlien și Beniamin Boar) a beneficiat de o rezidenţă de creaţie la Kaaitheater, unul dintre cele mai prestigioase teatre europene de dans contemporan, unde a și avut două reprezentații.
Spectacolul este construit pe baza unei practici de mișcare ingenioasă, pe care Gabia a experimentat-o ludic el însuși înainte să elaboreze un întreg kit de instrumente pe care îl livrează dansatorilor spre propria folosință. Nimic mai simplu, nimic mai dificil.
În realitatea lumii înconjurătoare acțiunile noastre sunt compuse din două tipuri de interacțiune, ne spune Gabia. Informațional – avem cunoștințele necesare respectivei acțiuni. Energetic – cunoaștem, dispunem, de cantitatea exactă de energie pentru îndeplinirea respectivei acțiuni. Acțiunea este punctul de întâlnire a celor două perspective, pe care eu în „8 days a week” am încercat să-l dezechilibrez, transformând fiecare acțiune într-un „eșec”, într-o „greșeală”. Și din greșeală în greșeală se adună o realitate normală, firească. (Eduard Gabia)
Linkul de abonare la live-stream
Evenimentul de facebook unde veți putea urmări această producție video este disponibil aici.
Conceptul si coregrafia: Eduard Gabia
Light design: Alexandros Raptis
Producție video: Bogdana Pascal
Grafică: Daniel & Andrew
Cu
Diana Dragu, Laura Murariu, Adrian Popiță, Mădălina Răducanu, Filip Stoica
Spectacol realizat în cadrul proiectului Arhive în mișcare.
Co-producția
Asociația culturală Solitude Project, Centrul Național al Dansului București (CNDB).
Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Știri