Inventarul săptămânii

Artiști: Tekla Aslanishvili, Anca Benera & Arnold Estefan, Alia Farid, Migrant Ecologies, Alexandra Pirici, Emilija Škarnulytė, Natasha Tontey, Mona Vătămanu & Florin Tudor, Bo Wang, Mădălina Zaharia
Program curatoriat de: Anca Rujoiu
Management si producție: Radu Lesevschi
Design ecran de proiecție: Atelier Adhoc (George Marinescu și Daria Oancea)
Suport AV: Justin O’Shaugnessy, Marius Costache
Design grafic: Daniel & Andrew
Traduceri și editare: Sorina Tomulețiu

Program

| Vineri 12 mai

Mădălina Zaharia – Adio, încredere* (2023, 18 min)
*lucrare comisionată pentru Inventarul Săptămânii

ÎNCREDERE nu am fost niciodată prieteni, de fapt, și, după cum stau lucrurile, cel mai probabil nu vom fi niciodată prieteni, declară unul dintre protagoniștii filmului realizat de Mădălina Zaharia. Pe ce se bazează încrederea celor care gestionează viziuni grandioase asupra lumii sau domină relațiile personale? Structurat ca o succesiune de conversații informale între prieteni care au loc în cadre casnice, acest film reprezintă o analiză a noțiunii de „încredere” descompusă în termeni vizuali și lingvistici. Filmul se desfășoară fără a urmări scopul de a obține și a consolida „încrederea”, o direcție populară în literatura motivațională. Acesta deschide un spațiu al ne-stăpânirii încrederii, eliberându-se de așteptări legate de comportamentul cuiva în lume sau de felul în care se poate face un film. În această expresie cinematică a ne-stăpânirii, protagoniștii devin o partitură pentru culori, iar culorile dictează sunetul. Culorile care se descompun și modelează ritmul corespund fiecare câte unui personaj din film – șase personaje (inclusiv câinele Săgeată) și șase culori. Acestea fac legătura între oameni și conversații și oferă un pic de spațiu pentru ca scenele să se extindă sau să accelereze. Fiecărei culori îi corespunde un sunet diferit, care compun împreună o cacofonie de voci pentru roșu, natură pentru verde, liniște pentru indigo etc. Din când în când, apare ceața, care, precum însăși încrederea, vine și pleacă în mod succesiv.

Emilija Škarnulytė – Înmormântare (2022, 60 min)

CENTRALELE ENERGETICE, în special instalațiile de energie nucleară, au fost înființate ca situri ale puterii economice și geopolitice. Centrala Nucleară Ignalina (CNI) din nord-estul Lituaniei a fost proiectată de către Uniunea Sovietică în 1983, drept simbol al supremației tehnologice. Ca parte integrantă a rețelei energetice sovietice, centrala nucleară a fost un proiect colonial care avea scopul de a furniza energie în partea de vest a teritoriilor ocupate de sovietici. Ca urmare a dobândirii independenței Lituaniei și a creșterii prețurilor la combustibilii fosili proveniți din Rusia, CNI a devenit o sursă esențială de aprovizionare cu energie, furnizând statului un procent record de 80% din electricitate în 1993. Deoarece CNI avea un reactor asemănător cu cel de la Cernobîl, centrala a fost dezafectată în mod forțat de către guvernul UE, aceasta fiind o condiție a aderării Lituaniei la UE în 2009. Fără personaje și cu o narațiune non-lineară, filmul Înmormântarea reprezintă o călătorie senzorială prin această centrală imensă. Cu cadre panoramice, mișcare lentă și sunet pătrunzător, acest eseu audiovizual transformă materialitatea reziduurilor industriale, precum mașinile grele sau panourile complexe de control, în obiecte culturale. Titlul face aluzie nu doar la starea actuală a centralei, care, în prezent, a fost închisă, dar și la viitorul acesteia. Artista ne sugerează faptul că acest peisaj industrial dezolant va deveni, în cele din urmă, o parte integrantă a structurii geologice a planetei.

Biografii

Mădălina Zaharia (născută în 1985 la Sighetu Marmației, România) este o artistă și realizatoare de film din România care trăiește și lucrează la Londra. Filmul ei, Public Figure – realizat în colaborare cu poetul și interpretul Ryan Ormonde, a câștigat premiul pentru cel mai bun film în competiția națională din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2021 și a făcut parte din selecția oficială a SQIFF 2021 (Scottish Queer International Film Festival) din Glasgow și GRRL HAUS CINEMA 2021 din Boston, MA. Printre expozițiile sale recente se numără: TrisxtOTL, Ivan Gallery (solo), Bucharest 2022; VIDEO+RADIO+LIVE (eveniment co-lateral al Art Encounters Biennial 2021), Casa Artelor, Timișoara; So Far So Good, Budapest Gallery, Budapesta; Viral self-portraits, Moderna galerija (MG+MSUM), Ljubljana; Art Encounters Biennial 2019, Timișoara; Reading as Rhythm: A Sonic Exploration of the Visual Vocabulary of Control Magazine, Tate Exchange Liverpool (2018); DEBT., Tintype Gallery (solo), Londra (2017); Identify Your Limitations, Acknowledge The Periphery, Vitrine Gallery, Londra (2016); The Staging of an Exhibition, Ivan Gallery (solo), București (2016); London Open 2015, Whitechapel Gallery, Londra.

Emilija Škarnulytė (născută în Vilnius, Lituania, 1987) este artistă și realizatoare de film. Oscilând între documentar și imaginar, Škarnulytė realizează filme și instalații imersive care explorează timpul profund și structurile invizibile, de la cosmic și geologic, până la ecologic și politic. Câștigătoare a premiului Future Generation Art Prize în 2019, Škarnulytė a reprezentat Lituania la XXII Triennale di Milano. Artista a avut cele mai recente expoziții solo la Tate Modern (2021), Kunsthaus Pasquart (2021), și la National Gallery din Vilnius (2021). Filmele ei se află în colecțiile IFA, Kadist Foundation și Centre Pompidou și au fost proiectate la Serpentine Gallery, The Museum of Modern Art, New York, și la multe alte festivaluri de film. Este fondatoare și co-directoare a Polar Film Lab și membră a duo-ului artistic New Mineral Collective.

***

Anca Rujoiu (b.1984, Bucharest) is a curator and editor. She is part of the curatorial team for the 2024 edition of the Diriyah Contemporary Art Biennial. In 2019, she was the co-curator of the third edition of the Art Encounters Biennial in Timișoara. This edition proposed the methodology of encounters as an organising principle rather than an overarching theme. As curator of exhibitions and later head of publications (2013–18), she was a member of the founding team of the NTU Centre for Contemporary Art Singapore, contributing to the Centre’s first exhibitions, public programs and publishing projects. As part of the curatorial initiative, FormContent in London, she worked on a nomadic project, It’s Moving from I to It (2011-13) that took the format of a script comprised of seventeen “scenes”: exhibitions, workshops, commissioned texts, and the like.

Organizat de
Asociația Solitude Project în parteneriat cu Centrului Național al Dansului București.

Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.