Inside words

Info

”Iarna trecută a fost cea mai ploioasă din istoria Portugaliei şi cea mai devastatoare din viaţa mea. Mă simţeam ca şi cum durerea mă făcea să mă scufund. Am adunat şi mai multă durere, aşa încât să reuşească să mă dizolve în nimic până la capăt. Am pierdut 6 kg, plus jumătate din realitatea mea, jumătate din iubirea mea, jumătate din munca mea, jumătate din încrederea mea şi din mine. Cu jumătatea rămasă, a trebuit să îl refac pe Rui, să îl remodelez din resturile lăsate în urmă în Bucureşti.
În februarie, în timpul rezidenţei de la Atelier Real (Lisabona), era frig şi de cele mai mutle ori ploua înăuntrul clădirii unde mâncam şi lucram (doar bucătăria şi dormitorul meu erau ferite de ploaie). Nu era nici un fel de confort, dar simţeam un văl cald de tandreţe şi blândeţe în jurul meu, ca şi cum toată lumea conspira ca să mă salveze de mine însumi.
De la Nuno Cabral, profesorul meu de yoga incredibil de înţelept, la São, care mi-a împrumutat jumătate din casa ei labirintică (undeva între suburbii, zona rurală şi oceanul Atlantic), la părinţii mei, vechii mei prieteni şi cei nou dobândiţi, foşti colegi şi echipa din Compania Real-João Fiadeiro, cu toţii dădeau un bănuţ ca eu să mă regăsesc. Adunam toate aceste fragmente de sensibilitate şi, într-un bun sfârşit, lumina, lumina magică, lumina multicoloră a iernii portugheze a început să lipească bucăţile din mine.

Apoi a venit Mihaela, cu înregistrările din Bucureşti. O rugasem să intervieveze persoanele care văzuseră seria de improvizaţii Rui, pe care o făcusem la Miercurea lejeră, în 2008 şi 2009 şi am văzut amândoi ce îşi aminteau Carmen Coţofană, Florin Flueraş, Edi Gabia, Iuliana Stoianescu, Paul Dunca…

Ca o ghicitoare complicată, mi s-a dezvăluit ce făceam eu în România: construiam un mit, despre mine sau pentru mine, încercând să recapăt o tinereţe artistică pe care nu îmi permisesem să o trăiesc când eram tânăr. Dar privind acele chipuri şi amintindu-mi de toţi ceilalţi pe care i-am cunoscut la Bucureşti, am înţeles şi am acceptat povestea iluzorie pe care mi-am spus-o mie însumi.

În ziua după ce Mihaela a plecat, m-am întors la studio şi am plâns timp de o oră în acelaşi loc unde o intervievasem pe ea cu o zi înainte. Ploua din nou, şi iar apa picura din tavan, creând băltoace în locurile unde nu erau puse găleţi şi cutii. Hârtii de ziar, coli mari de hârtie, cărţi erau împrăştiate peste tot, resturi, resturi, resturi şi nici o viaţă, doar cuşca mea goală.

Primul meu solo e o încercare de a aduce la lumină (sper eu, o lumină colorată) toate lucrurile pe care am încercat să le ascund cât am trăit în România. Corpul lui Rui este acelaşi, doar cu puţin mai bătrân (am aproape 39 de ani acum). Felul lui Rui de a aborda memoria ar putea să fie de asemenea acelaşi. Dar Rui care va apărea înăuntrul cuvintelor este o ficţiune. Acel Rui nu există decât pe scenă.”
Rui Catalão

Fost jurnalist şi critic, Rui Catalão (n. 1971, Portugalia) a lucrat cu coregrafii João Fiadeiro, Miguel Pereira, Manuel Pelmuş, Brynjar Bandlien, Mădălina Dan; a scris scenarii de film pentru regizorii João Pedro Rodrigues (To Die Like a Man) şi Jorge Cramez (The Golden Helmet), a jucat în filmul The face you deserve, de Miguel Gomes. În 2003, a creat conceptul live movie, realizând patru piese, ultima dintre ele, Atât de fragedă, având premiera la CNDB, cu interpreţi români. Stabilit în Bucureşti între 2007 şi 2009, performează alături de Mihaela Dancs în Coada şoricelului, cu care concepe şi Follow that Summer, colaborează la First Steps (Carmen Coţofană / Dancs). Întors în Portugalia, lucrează cu Ana Borralho-Joao Galante / Untitled – still life şi finalizează primul său solo, Inside words, dezvoltând material testat şi prezentat în Miercurea lejeră (program conceput de Maria Baroncea şi Edi Gabia – CNDB).

Presa

Premiera la CNDB: Inside Words / Suplimentul de cultură
Link 1

Aici se dansează cu corpul şi cu mintea / Agenda LiterNet
Adriana Gheorghe
Link 1