Corul
Cu Adriana Gheorghe
20.07.2020
luni
18:00
Info
“Din necesitate clară, v-aș chema să stăm puțin împreună”.
CNDB te invită la un workshop performativ de dinamică a limbajului sensibil, cunoaștere somatică situată și poezie, coordonat de Adriana Gheorghe.
“Practica mea artistică e plină de vocile, mirosul și gesturile altora, absenți; v-aș chema să se facă puțină liniște.
V-aș propune un timp și locuri de întâlnire în care să cercetăm propria relație dintre limbaj și experiență, un cadru performativ și poetic în care limbajul devine o chestiune de situare sau de mișcare, de timp sau de bântuire, safe sau unsafe. (Cele două dimensiuni, performativitatea și poezia, se întâlnesc foarte ușor ca tip de concentrare și intensitate și salturi).
Într-un moment literal de renegociere a structurilor realității, de suprasaturare a demensiunii discursiv-cognitive care își autodenunță limitele, într-un moment de adaptare continuă flagrantă la necunoscutul devenit explicit și de redescoperire a calității de eveniment (catastrofă perisabilă) inerente corpului, prezenței și prezentului, în aceste zile, aș propune practici de folosire a performativității ca grilă de citire și acțiune în realitate.
Clădirile din trecutul personal strigă prea tare după ea pe stradă – Doamnă, doamnă, uită-te la noi.
Din această perspectivă, tot ce se anunță într-un fel, este și nu este exact lucrul care se declară; există, dacă știm să repirăm, spațiu de reformulare și imaginare la care suntem invitați să participăm și tot ce este limbaj (verbal, vizual, gândire) este profund hibridizat de relația cu somaticul, de atenția acordată palierului perceptiv, afectiv și intuitiv. Să ne creștem corp înainte de toate. Și volum. Din această perspectivă, nu există dihotomie, cogniția și cunoașterea somatică situată coexistă; de asemenea, nu există indivizi, conștiințe și corpuri separate, există o renegociere dinamică între interiorități și atmosferă, iar limbajul devine o chestiune hibridă intuitivă și fizică de distanță, ocupare, localizare, acompaniere, prezență, temporalitate și mai ales o chestiune de mișcare.
Alianțe corale de bântuiți de propria perspectivă cu corpuri vocale bântuite de multe alte perspective, uneori ne permitem ca limbajul să fie chiar o chestiune de fixare suficientă și clarificare revelatorie, în dialogul cu altcineva sau în monologul interior în mișcare. Alteori, mai degrabă alienarea și contraintuiția… Uneori, un concept aruncat din timp începe deja procesul transformator înainte ca ceilalți să vină în carne și oase și energie duminică la 18, la CNDB, alteori e de preferat doar un gest coerent de abstractizare a lucrurilor care mâhnesc și copleșesc – să reflectăm la conceptul de corp sau de întâlnire. Alteori, nu chiar.
Thank you for the imagination of you.” (Adriana Gheorghe)
Adriana Gheorghe abuzează teatrul, teoria și viața, mixându-le; lucreză în mediul performance-ului și al scrisului, la marginea acestora. Teoria devine gravă și ireverențioasă, teatrul este și nu este teatru, dar participarea la viață devine posibilă și, uneori, chiar participarea la reconfigurarea societății sau a realității (mai precis a conștiinței nonlinearității și a altor legături invizibile în mișcare).
Toate activitățile ei de până acum, de la poezie/teologie speculativă/teorie performativă și ficțiune vizuală la performance-uri hibride în galerii și în contexte de black box sau curatoriere de performance și performance research sunt reformulări ale aceleiași preocupări continue pentru cercetarea performativității, înțeleasă ca frecvența afectivă a atenției.
A prezentat lucrări proprii la Atar Museum Tel Aviv, Pact Essen, Brut Viena, ZKM Karlsruhe, Pa-f St Erme, KuLe Berlin, Akademie Solitude, TanzFaktur Cologne, ICR Berlin, Anca Poterașu, Tranzit, Salonul de proiecte, Suprainfinit, Fabrica de pensule, ODD, CNDB, MNAC etc. În 2019 a publicat cartea de artist “False Hours” (PUNCH).
Participarea este gratuită și se face cu un email de înscriere pe adresa: .
Numărul participanților este limitat la 12, în acord cu legislația in vigoare.