Val și Cetatea Sufletelor – primul spectacol pentru copii produs de CNDB, după o carte de povești de Ana Alfianu, revine pe scenă!

13.01. 2019, București

Comunicat de presă – spre publicare imediată

Val și Cetatea Sufletelor – primul spectacol pentru copii produs de CNDB, după o carte de povești de Ana Alfianu, revine pe scenă!

Centrul Național al Dansului București (CNDB) te invită la un spectacol de dans contemporan cu și pentru copii de toate vârstele – „Val și Cetatea Sufletelor” revine la CNDB cu trei reprezentații în datele de 18 și 19 ianuarie

„Val și Cetatea Sufletelor” are ca sursă de inspirație cartea cu același nume, scrisă de Ana Alfianu şi publicată în 2017 la Editura Humanitas. În producția CNDB, cartea este transpusă prin două medii, spectatorii fiind întâmpinați de o instalație de artă contemporană, ca o hartă a călătoriei, pe care spectatorul o traversează înainte de intrarea în sala de spectacol.

„Am încercat ca publicul să fie parte din spectacol, așa că e un spectacol-parcurs, construit pe acelaşi traseu pe care îl parcurg și eroii principali din carte, Val și Malila. Consider că oricare dintre noi este Val – copilul, și oricare dintre noi are nevoie de o Malila – drept sprijin.” (Vava Ștefănescu)

Mai mult decât un spectacol-instalație, „Val și Cetatea Sufletelor” aduce împreună, sub coordonarea coregrafei Vavei Ștefănescu, o echipă de șase dansatori profesioniști și șapte copii, cursanți ai Școlii performative pentru copii, organizată de CNDB.

„Interacțiunea dintre dansatorii mari și dansatorii mici este de-a dreptul răvășitoare, copiii fiind foarte intuitivi și asumați în poveste.” (Vava Ștefănescu)

Procesul din spatele spectacolului a adunat în jurul său și mulți artiști, pentru care producția a devenit un adevărat laborator. Catrinel Catană, sufletul Școlii performative pentru copii de la CNDB, a lucrat coregrafia cu copiii. Cristina Milea a creat costumele, elementele de decor și a realizat instalația de artă contemporană împreună cu light designerul Alexandros Raptis. Vlaicu Golcea a compus muzica. Ana Alfianu, autoarea cărții și totodată artist vizual, a ilustrat noi desene pe care Mihai Păcurar le-a animat, ca ele să fie proiectate ulterior în timpul spectacolului. 

„Val și Cetatea Sufletelor” este mai mult decât un spectacol despre călătoriile inițiatice ale personajelor din poveste. La fel ca și cartea, „Val și Cetatea Sufletelor” te invită să te alături unei călătorii a propriilor redescoperiri, pe 18 și 19 ianuarie, la CNDB!

Conceptul și coregrafia: Vava Ștefănescu
Asistența coregrafică: Catrinel Catană
Scenografia și instalația: Cristina Milea
Asistență scenografică: Miruna Croitoru, Smaranda Găbudeanu
Muzica: Vlaicu Golcea
Video: Mihai Păcurar
Desene: Ana Alfianu
Light design: Alexandros Raptis
Cu: Eva Danciu, Maria-Luiza Dimulescu, Smaranda Găbudeanu, Fabio Maria Gerhold, Robert Popa, Cosmin Vasile și copiii Maia Axinte, Giulia Grigore, Chira Munteanu, Maria Rogojan, Eva Sur, Petra Atudorei Ștefănescu, Adora Tănase

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Editura Humanitas, Teatrul Excelsior


Springback Academy at Spring Forward Festival

24 -26 April 2020 Rijeka, Croatia

A project designed to stimulate dialogue about dance and performance whilst striving to improve and promote written criticism online 

After Umeå, Barcelona, Pilsen, Aarhus, Sofia and Paris, Springback Academy will once again offer aspiring dance writers the chance to be mentored in the fundamentals of quality dance criticism in the action-packed environment of Spring ForwardAerowaves annual festival will take place this year in Rijeka, Croatia on Friday 24, Saturday 25, and Sunday 26 April 2020.

Under the guidance of four experienced dance writers, participants have the chance to create, shape and share conversations about dance and hone their critical writing skills for a number of different formats. It’s a fast-track way to gain experience and technique in responsible, effective, attractive dance criticism as well as to explore and understand the opportunities that digital publishing has to offer.
 
PLUS – Two years ago now, Springback Magazine was launched. The publication’s contributors are drawn exclusively from writers who have participated in the Springback Academy programme and who are part of the ever-growing community of Springback Academy ‘graduate’ writers.

Check out Springback Magazine

If selected for the project, Aerowaves will provide mentorship, accommodation, hospitality, a pass to the festival and the opportunity to participate in future Springback activities.

Participants will be required to organise and fund their own return travel to Rijeka.

What Springback Academy 2020 will entail:

We are looking for up to 10 opinionated people with an interest in, or some prior experience of writing about dance. The participants will be mentored in critical writing by our lead critics including Donald Hutera (The Times, London), Sanjoy Roy (The Guardian, London) Kelly Apter (The Scotsman) and Laura Cappelle (New York Times).

During the Spring Forward festival each participant will:

• Attend an introductory lecture about dance writing given by Sanjoy Roy followed by an extended Q & A session.

•  Have the opportunity to meet informally with the 200 strong Spring Forward audience made up almost exclusively of dance professionals including Springback writers from previous years. 

• Write short reviews in English (140 words) of several of the performances they see over the weekend. They will work to tight deadlines so that their reviews can be published each day on the Aerowaves/Springback website

• Generate ultra-short reviews, provocations, opinions and questions to share on Twitter – using #Springback to gather the conversations

• Participate in a round-table and/or panel discussions 

Contribute one longer, opinion-style piece for the Aerowaves website in the week after the festival — to allow for greater reflection or to draw themes and bigger ideas together

Read reviews and opinion pieces from last year’s Springback Academy

Discover Spring Forward Festival experience 

Watch the ‘Meet the Makers’ video interviews featuring previous Springback Academy participants 

Watch Springback Live and Critical Issues streamed from Studio Ouest at La Briqueterie during Spring Forward Festival 2019.

How to apply:

• Send us a summary of your experience in critical review writing (140 words or less)
• Send us a sample review (in English) of a dance performance you have seen (140 words or less). This can be an existing review or one you’ve written especially for this application
• Tell us in 140 words or less why you want to participate in Springback Academy 2020 
• Tell us in 140 words or less about your local dance scene
• Tell us your potential arrival and departure date and time. If selected for the project, you would ideally need to arrive on the evening (if possible by 19:00) of Thursday 23 April and depart on Monday 27 April 2020
• Send all of this in an email to:  [email protected] before 24:00 (GMT) on Sunday 17 January 2020
• Participants will be notified by email by Saturday 15 February 2020 whether they have been selected for the project

N.B. If you applied to participate in the Springback Academy in previous years and your submission was not accepted, we do encourage you to apply again.

Good luck! 

*original article here*

Gala Premiilor CNDB 2019 via Descentrat

Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic și Răzvan Mazilu au primit trofeul CNDB pentru contribuția remarcabilă adusă dansului contemporan în România. Le mulțumim celor trei că au susținut descentralizarea premiilor, redirecționându-le către oameni care le-au fost alături în devenirea artistică. Gigi Căciuleanu a decis să împartă premiul cu 87 de oameni și să doneze valoarea premiului către Fundația Special Olympics. Absent de la eveniment, Gigi Căciuleanu a transmis într-un mesaj video recunoştinţa pentru cei alături de care şi-a împlinit proiectele:

”Tot ceea ce am realizat în aceşti ani nu am făcut-o singur. Am avut alături de mine persoane, echipe, unele sporadic, numai pentru o bucată de drum, altele chiar de la început şi pe tot parcursul. Tuturor le revine meritul în egală măsură. Mi se pare, deci, firesc să împart acest premiu cu toţi susţinătorii, membrii şi colaboratorii succesivelor companii Gigi Căciuleanu”.

Raluca Ianegic a ținut să își contextualizeze reușitele, mulțumind oamenilor și cărților din viața ei și a decis să împartă premiul cu coregrafa Valentina De Piante Niculae:

„Pentru mine, acest premiu reprezintă o formulă internaţională, umană, deosebită. Nu e vorba doar de o recunoaştere a unei activităţi artistice. Este vorba de o formulă de a împărţi premiul cu cineva sau mai multă lume, care a contat sau contează în clipa de faţă în existenţa mea personală. Înseamnă o formă de generozitate artistică, de relaţionare altminteri în cadrul artei şi o formă rizomatică de a fi pentru că e un concept la care ne supunem cu toţii”.

Răzvan Mazilu a primit trofeul ca o recunoaştere a unei activităţi constante: “Chiar mai mult, simbolizează un pod peste generaţii, pentru că am lucrat, am fost elevul celorlalte personalităţi care au luat premiul şi mi se pare foarte frumoasă această întâlnire între generaţii. “ A spus că împarte premiul cu unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, „care nu face parte din breaslă, dar este un prieten, un susţinător”, economistul Franco Pop.

Un premiu-surpriză i-a fost acordat secretarului CNDB, Maggie Chitoran, omul care zi de zi facilitează activitatea CNDB.

Mulțumim PC HAREM pentru muzica ce ne-a adus pe toți împreună la dans și mulțumim pentru dedicare, originalitate și colaborare colectivului Descentrat (Paul Dunca, Maria Mora, Cristian Nanculescu) care a organizat în acest an o ediție remarcabilă a premiilor!

Vă mulțumim nu în ultimul rând vouă, celor care ne-ați fost alături și care dați, de fiecare dată, sens întregii activități a CNDB!

Producția anului la CNDB este un spectacol pentru copii de toate vârstele: Val și Cetatea Sufletelor – după volumul omonim de Ana Alfianu

18 noiembrie 2019, București

Centrul Național al Dansului București (CNDB) te invită la lansarea primului spectacol de dans contemporan cu și pentru copii de toate vârstele – „Val și Cetatea Sufletelor”, a cărui premieră va avea loc în datele de 3, 4 și 8 decembrie 2019, la ora 18:30.

„Val și Cetatea Sufletelor” are ca sursă de inspirație cartea cu același nume, scrisă de Ana Alfianu şi publicată în 2017 la Editura Humanitas. În producția CNDB, cartea este transpusă prin două medii, spectatorii fiind întâmpinați de o instalație de artă contemporană, ca o hartă a călătoriei, pe care spectatorul o traversează înainte de intrarea în sala de spectacol.

„Am încercat ca publicul să fie parte din spectacol, așa că e un spectacol-parcurs, construit pe acelaşi traseu pe care îl parcurg și eroii principali din carte, Val și Malila. Consider că oricare dintre noi este Val – copilul, și oricare dintre noi are nevoie de o Malila –  drept sprijin.” (Vava Ștefănescu)

Mai mult decât un spectacol-instalație, „Val și Cetatea Sufletelor” aduce împreună, sub coordonarea coregrafei Vavei Ștefănescu, o echipă de șase dansatori profesioniști și șapte copii, cursanți ai Școlii performative pentru copii, organizată de CNDB.

Interacțiunea dintre dansatorii mari și dansatorii mici este de-a dreptul răvășitoare, copiii fiind foarte intuitivi și asumați în poveste.(Vava Ștefănescu)

Procesul din spatele spectacolului a adunat în jurul său și mulți artiști, pentru care producția a devenit un adevărat laborator. Catrinel Catană, sufletul Școlii performative pentru copii de la CNDB, a lucrat coregrafia cu copiii. Cristina Milea a creat costumele, elementele de decor și a realizat instalația de artă contemporană împreună cu light designerul Alexandros Raptis. Vlaicu Golcea a compus muzica. Ana Alfianu, autoarea cărții și totodată artist vizual, a ilustrat noi desene pe care Mihai Păcurar le-a animat, ca ele să fie proiectate ulterior în timpul spectacolului. Inserează/Editează ancoră

 „Val și Cetatea Sufletelor” este mai mult decât un spectacol despre călătoriile inițiatice ale personajelor din poveste. La fel ca și cartea, „Val și Cetatea Sufletelor” te invită să te alături unei călătorii a propriilor redescoperiri, pe 3, 4 și 8 decembrie, la CNDB!

Conceptul și coregrafia: Vava Ștefănescu
Asistența coregrafică: Catrinel Catană
Scenografia și instalația: Cristina Milea
Muzica: Vlaicu Golcea
Video: Mihai Păcurar
Desene: Ana Alfianu
Light design: Alexandros Raptis
Grafica: Teodor Bradu

Cu: Eva Danciu, Maria-Luiza Dimulescu, Smaranda Găbudeanu, Fabio Maria Gerhold, Robert Popa, Cosmin Vasile și copiii: Maia Axinte, Giulia Grigore, Chira Munteanu, Maria Rogojan, Eva Sur, Petra Atudorei Ștefănescu, Adora Tănase

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri: Editura Humanitas, Teatrul Excelsior

DANSE ÉLARGIE – Call for project 2020 details HERE

DANSE ÉLARGIE is a project devised by BORIS CHARMATZ and EMMANUEL DEMARCY-MOTA, in continued partnership with the FONDATION D’ENTREPRISE HERMÈS. An international competition open to artistes from all disciplines (dance, theater, visual arts, music, philosophy, poetry…).

For his next creation, AA – Autres Ailleurs, Bouba Landrille Tchouda, Cie Malka Company’s choreographer, casts hip hop / contemporary dancers with excellent technical mastery, strong physical potential and previous stage experiences. An openness to other dancing aesthetics (contemporary, capoeira, krump, experimental …) would be an advantage.

This casting session aims to encounter the choreographer’s world and the constitution of the distribution for this future show.
This day of September 8th is understood as a process of co-creating with the dancers, solo, duets, group … around various topics.

/// Applications ///

Bring your CV (in English), video extracts from performances and improvisations, on a USB key, on the casting day.

deadline: 6th of September
number of participants: 14 people
contact: Camille Triadou-Hernandez
email: [email protected]

AA – Autres Ailleurs (creation 2020) – piece for 8 francophone dancers from here and somewhere else

/// Argument of creation ///

The issue of an Other, of oneself, of identity, of difference are shaking up us increasingly. From the angle of distance to another, geographical, aesthetic and cultural remoteness, I wish to show the difference as enrichment rather than threat in the construction of contemporary identities, singular and multiple, in constant transformation, unfinished.

A A Initial letters, a basic graphic assembly with twin sounds, the poet conjugates them in a „I is another”, being at once similar and so different, intimate and foreign to himself; just as „life is elsewhere”, the affirmation of the imperative necessity of the movement is the very principle of life.

Other existences, from these unknown equations, will establish bridges braided by our common and plural languages, the Francophones, and will testify of our distances, will cross spaces, will project to the present, always further from you, from us, from everything, to join you. We will invent new stories, we will go where our languages sing our gestures, we will dance to please you, we will dance to give a chance to the meeting.

/// Schedule of rehearsals ///

The rehearsals will take place in France, Senegal and maybe in Romania.

period 1 | from April 13 to 25, 2020
Theater “le Rive Gauche” in Saint-Etienne-du-Rouvray (France)

period 2 | from May 18 to 29, 2020
The Baraka / Annonay (France)

period 3 | from July 20 to August 2, 2020
Senegal or Romania

period 4 | from 14 to 27 September 2020
Senegal or Romania

period 5 | from 5 to 14 October 2020
Theater “le Rive Gauche” in Saint-Etienne-du-Rouvray (France)

creation | on October 15 and 16, 2020
Theater “le Rive Gauche” in Saint-Etienne-du-Rouvray (France)

Bouba Landrille Tchouda
Artistic Director-Choreographer

Bouba Landrille Tchouda is an intense dancer and a thoughtful choreographer. He leads a powerful work that mixes hip-hop, capoeira and contemporary dance. Her mixed career, made of original encounters, feeds her exploration of the infinite possibilities of the language of dance, seeking to push her limits, to overcome gender barriers. He collaborates with various aesthetic artists including Accrorap, choreographer Jean-Claude Gallotta or, more recently, Cirque Plume. He is one of those dancers-choreographers from the hip hop movement who has developed a singular contemporary choreographic writing. The national and international tours he conducts today allow him to position himself as a choreographer beyond our borders.

In residency from 2004 to 2010 at the Rampe-Echirolles, stage conventioned for the dance, he choreographed his most emblematic pieces, the Franco-Brazilian shows Malandragem and Meia Lua, then it will be Murmures created at the National Theater of Chaillot and presented to the Biennale of the Dance of Lyon in 2012.

From 2010 to 2016, associated with Château Rouge – Annemasse, a stage labeled for the New Writings of the Body and the Speech, he choreographed Têtes d’Affiche, a small opera on the race to desire which will be followed by an energetic and colorful Casse- noisette. In 2014, he co-elaborates The proof by the other with the complicity of Anne Nguyen and Farid Berki, two remarkable figures of French hip-hop writing.

Artist associated with the MC2-House of Culture of Grenoble for the seasons 2015/2017 and with the House of Dance of Lyon in 2016/2017, it produces Boomerang, an explosive painting of the contrasting behaviors of society.

Newly, he has just created two pieces, a quartet entitled Des air(e)s d’anges mixing live electronic music, circus and hip hop dance, a twirling and poetic show asking our relationships abroad, at the unknown, at our internal borders, then the solo I have not always danced like that, a sensitive portrait of his life course that he interprets himself.
Currently, the company Malka is in residence of Artistic Education on the territory of Bièvre-Valloire, located in the department of Isère. At the same time, the choreographer is an associate artist at the Théâtre Le Rive Gauche, Scene for Dance in Saint-Etienne-du-Rouvray, Normandy.

Between 2001 and 2019, the company Malka created 14 choreographic shows distributed in France and abroad.

The Malka company is associated with the Rive Gauche – Saint-Etienne-du Rouvray (76). It is supported by the General Council of Isère, the City of Grenoble, the Auvergne-Rhône-Alpes Region, the DRAC Auvergne-Rhône-Alpes / Ministry of Culture and Communication, the French Institute for tours to internationally.

Audiții Academia de Dans și Performance CNDB

Centrul Național al Dansului organizează ultimile audiții pentru înscrierea la Academia de dans și performance CNDB, la Sala „Stere Popescu” (B-dul Mărășești 80-82).

Academia de dans și performance CNDB este singurul program intensiv de formare dedicat tinerilor dansatori și performeri din România și prima ediție se va desfășura pe durata anului academic 2019-2020.

Pentru prima dată, tinerii care vor să urmeze o carieră profesională în sfera dansului contemporan vor putea beneficia de o pregătire intensivă de durată, cu profesori şi coregrafi români și internaționali.

În urma audițiilor desfășurate în luna iunie, în București, Iași și Cluj-Napoca, am ales prima grupă de studiu a Academiei de dans și performance CNDB. Ca urmare a solicitărilor din partea comunității artistice, am decis suplimentarea locurilor și organizarea unei noi audiții, la care invităm să participe tineri dansatori și dansatori în devenire.

Audiția se va desfășura sub forma unui sesiuni de grup și va consta în exerciții de mișcare, de compoziție, de improvizație, precum și de discuție și feedback. Proba practică va fi însoțită de un scurt interviu individual. Pentru a participa la audiție, vă rugăm să vă înscrieți în baza formularului disponibil aici.

Detalii și înscrieri pe www.cndb.ro/academia-de-dans

Taxa pentru participarea în program este de 2000 lei, care sunt plătiți în 2 tranșe de 1000 lei.

Mai multe întrebări legate de program?
[email protected]
0729902506 (Ana Papadima, consilier artistic CNDB, educație artistică & formare). 

Dacă locuiți departe de București și nu puteți ajunge la audiție, vă rugăm să ne trimiteți un material video care să conțină următoarele:

O introducere verbală: nume, vârstă, educație, ocupație, experiența în dans, activități preferate, planuri și dorințe de viitor, motivația pentru înscrierea în Academia de dans și performance CNDB (1-2 min).

O filmare (plan întreg) pe un fundal sonor la alegere (sau fără sunet, dacă preferați), care să conțină mișcări de dans reprezentative pentru stilul propriu, inclusiv elemente în baza cărora să putem evalua nivelul tehnic al pregătirii (3-5 min).
Vă rugăm să ne trimiteți materialul comprimat sau printr-un transfer pe [email protected]

Tangaj Collective, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București, invită persoane care se identifică drept femei și care activează în domeniul dansului și performance-ului la audiția pentru spectacolul “Daughters”. Această nouă lucrare face parte din proiectul “Sons and Daughters”, care a debutat în luna iunie în cadrul Springboard Danse Montreal.

Spectacolul este inspirat din perioada post punk și începuturile cyber art, fiind o colaborare între coregrafa Simona Deaconescu și artiștii berlinezi M. Kardinal și Monocube.

Audiția are loc la CNDB – Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu, în datele de 19 și 20 august, între orele 17:00 și 21:00.

Pentru a participa la audiție te rugăm să trimiți CV-ul sau biografia ta la adresa [email protected], alături de o fotografie portret.

Data limită de trimitere a informațiilor este 14 august, ora 18:00.

Căutăm artiste care:
‣ sunt disponibile să lucreze 26 de zile, timp de 6 ore pe zi (10:00 – 16:00), într-un proces de cercetare interdisciplinară;
‣ sunt curioase să experimenteze noi modalități de a performa și sunt deschise să lucreze prin improvizație;
‣ au experiență de minimum doi ani în domeniul artelor performative (fie dans, performance sau actorie) și au rezistență la procese de lucru solicitante;
‣ au creativitate și vor să-și depășească limitele corporale;
‣ pot lucra cu instrumente creative ca mișcarea, vocea și textul.

Audiția este organizată sub formă de întâlniri individuale între participante și coregrafa proiectului. Orarul final va fi stabilit după definitivarea perioadei de trimitere a informațiilor. Coregrafa va face o preselectie a participantelor, in funcție de materialele trimise. Proiectul este recompensat cu onorariu.

Repetițiile pentru spectacol vor avea loc la CNDB în perioada 9 septembrie – 18 octombrie, urmate de două reprezentații în datele de 19 și 20 octombrie.

“Sons and Daughters” este un proiect cultural organizat de Asociația Tangaj Dance, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Laura Petrisan ne-a scris câteva rânduri după ce a participat la o săptămână de cursuri din Festivalul b12 de la Berlin, cu sprijinul CNDB. Împărtășim cu voi experiența ei de acolo, pentru că poveștile dansatorilor pe care reușim să-i sprijinim, ne bucură cel mai mult. 
Laura, felicitări și la cât mai multe burse! 

„B12 Festival a fost o experienta minunată. Dansatori din SUA, Asia, Europa și Australia s-au adunat să-și testeze limitele, sa învețe unii de la alții, să se inspire și să tot caute până la extenuare.

Am avut oportunitatea să cresc și să aflu multe lucruri despre mine în urma acestui schimb cultural.

Cel mai dificil lucru este sa alegi workshopuri le când sunt la un loc atât de mulți profesori buni.

În fiecare dimineață au fost puse la dispoziție clase de yoga, sălile arătau excelent cu geamuri imense înconjurate de natură, câteodată mai vedeai și o veverita, o vulpe, pasari multe.

Am văzut spectacolele profesorilor, m-am îndrăgostit de Jone San Martin Astigarraga (William Forsythe Company), i-am luat și clasele și după cum spune ea „ne-am dansat mintea și am gândit cu corpul”.

Mi-am găsit super puterile cu Christina Mertzani prin forta feed-back-ului pozitiv și am învățat sa dansez mai mult cu susul în jos cu Alexandros Anastasiadis (Wim Vandekeybus).

Mă bucur foarte tare că dansul contemporan se dezvoltă peste tot în lume și conectează artisti frumosi. Mulțumim organizatorilor pentru B12 Festival, Johannes și Evanghelos sunt deschiși și atenți la toată lumea.

Multumesc CNDB pentru susținere în obținerea bursei, am fost răsfățată în cele mai bune condiții!”

Are you a choreographer based in Europe?

„It can feel like we operate in a series of geographical bubbles and this was one way of bursting a few of mine” Robbie Synge (Twenty16 & Twenty19 artist). Read the interview.

“I got so many gigs out of Aerowaves and it really changed my life, so I want to say thank you to Aerowaves. Once you get in, it really moves things along” Oona Doherty (Twenty17 artist) at Critical Issues panel, Spring Forward 2019 festival in Val de Marne.

Aerowaves is a hub for dance discovery in Europe with a network of partners in 33 countries. The network is looking for the twenty talented emerging choreographers based in geographical Europe.

You can now apply to become a Twenty20 artist with a chance of having your work programmed at Spring Forward festival next year in Rijeka (Croatia) and by our partners. Around 100 performance opportunities are guaranteed by the partners and supported by Aerowaves each year.

Applications are now open and will close at midnight on 12 September 2019.

În toamna anului 2019, Centrul Național al Dansului lansează Academia de dans și performance, singurul program intensiv de formare dedicat tinerilor dansatori și performeri din România. Pentru prima dată, tinerii care vor să urmeze o carieră profesională în sfera dansului contemporan vor putea beneficia de o pregătire intensivă de durată, cu profesori şi coregrafi români și internaționali.


Cuvânt înainte de la managerul CNDB

Am inițiat acest program cu încredințarea că este posibil un viitor normal pentru cei care-și găsesc pasiunea și locul doar pe scenă, în contemporaneitate.

Totodată am pornit acest program știind că, în orice carieră artistică, cel mai important lucru este întâlnirea: cu un maestru, cu oameni din același câmp al preocupărilor, întâlnirea cu procesul de creație. Acolo, pe tărâmul „facerii” se relevă talentul, se elimină ezitările, se naște ceea ce acum doar așteaptă în umbră: artistul.

Un semestru de antrenament al minții și corpului și un semestru de proces de creație în echipa artistică a unui coregraf; apoi, viața artistică începe: prezentarea spectacolelor pe scenele din România și din străinătate.

Elevii de liceu care ezită încă în fața alegerii unei cariere pot petrece un an într-o experiență unică în România. Artiștii care azi sunt încă elevi vor putea arăta lumii care este puterea artei dansului la nivelul cel mai înalt al acestei profesii.

Vava Ștefănescu, coregraf și director CNDB


Cuvânt înainte de la directorul artistic internațional

Sunt foarte recunoscător să fiu implicat în acest proiect extraordinar inițiat de Centrul Național al Dansului București și de colegii minunați de acolo. Pentru mine a fost un vis să construim o punte între aceste lumi adesea prea separate – între scena independentă și lumea instituțională și, de asemenea, între cadrele educaționale și câmpul profesional. Așadar este o oportunitate nemaipomenită și în acest moment am adus laolaltă o echipă fantastică de colegi pe partea de predare și acum sperăm bineînțeles să avem o echipă la fel de extraordinară de participanți, să lucrăm în profunzime, să ne distrăm și parcurgem împreună această călătorie de explorare artistică.

Jan Burkhardt, coregraf, dansator și profesor de dans

În anul academic 2019-2020, un număr de 15 tineri cu potențial de performanță în dans contemporan, proaspeți absolvenți ai liceelor de coregrafie și nu numai, din București și din țară, sunt invitați să parcurgă în două semestre un proces de învățare și mentorat alături de coregrafi și pedagogi cu experiență. Prin implicarea studenților în 11 producții coregrafice ale anului 2020, programul are vocația de a integra tinerii artiști dansatori și performeri români în circuitul profesional de înalt nivel.

Academia de dans și performance CNDB va începe pe 1 octombrie 2019, activitatea de formare desfășurându-se zilnic, de luni până vineri, pe tot parcursul anului școlar 2019-2020. Programul va include cursuri și ateliere de dans, cercetare și studiu individual, precum și sesiuni de evaluare și feedback. De-a lungul celui de-al doilea semestru, tinerii dansatori vor participa în creații artistice de dans contemporan. Sub îndrumarea celor mai buni coregrafi ai scenei actuale, studenții vor fi implicați în producții coregrafice de grup, solo-uri și lucrări care își propun transmiterea repertoriului de dans contemporan românesc. În finalul programului, toate producțiile realizate vor fi difuzate pe scene ale teatrelor și centrelor artistice din România.

Curricula Academiei a fost atent elaborată plecând de la profilul dansatorului contemporan, în conexiune cu practilcile și esteticile curente ale artelor performative. În procesul de formare, experiența participării la crearea și prezentarea unui spectacol este o dimensiune fundamentală a programului.

Academia de dans și performance CNDB se concentrează asupra dimensiunilor de dezvoltare a abilităților de dans și mișcare, precum și de înțelegere și aprofundare a contextului artistic. Toate cursurile și atelierele vor oferi o investigație profundă în fundamentele somatice și tehnicile dansului contemporan, vor crea cadrul mental pentru improvizație coregrafică și vor oferi instrumente pentru cercetare și creație. Programei i se adaugă ore de yoga, biomecanică/ kinetică, canto și nutriție.

Cursurile vor fi susținute atât de coregrafi și pedagogi români, cât și de profesori internaționali, nume cu rezonanță pe scena dansului contemporan: Jan Burkhardt, Carmen Coțofană, Mădălina Dan, Mihaela Dancs, Simona Deaconescu, Valentina De Piante, Andreea Duță, Anna Grip, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea, Gisela Müller, Virginia Negru, Andreea Novac, Vava Ștefănescu, Sigal Zouk, Noa Zuk

Toți profesorii noștri urmează o filosofie a dansului care are în vedere integritatea emoțională și fizică, valorizează originalitatea artistică și individualitatea, capacitatea de a asuma riscuri și angajamentul pentru lucrul într-un colectiv.

Spectrul metodelor în interiorul acestor principii mutuale de referință se întinde de la perspectiva contemporană asupra baletului până la anatomie experimentală și diverse abordări pentru generarea și explorarea mișcării, spațiului și timpului, precum și a relației cu ceilalți dansatori și cu publicul.

În plus, studenții vor avea ocazia să predea în cadrul Școlii performative pentru copii, program de formare în dans contemporan pentru copii organizat de CNDB începând din primăvara anului 2019.

Taxe

Taxa pentru participarea în program este de 2000 lei, care sunt plătiți în 2 tranșe de 1000 lei (la confirmarea locului în program, în urma selecției și în ianuarie 2020). Pentru a veni în sprijinul studenților care nu locuiesc în capitală, CNDB va asigura jumătate din plata chiriei în București (într-un cămin privat).

Înscriere

Înscrierile pentru admitere in program se fac aici.

Participanții vor fi selectați în urma unor audiții desfășurate în București și în alte orașe din țară. În cadrul procesului de selecție, avem în vedere abilitățile tehnice în dans și mișcare, creativitatea, deschiderea emoțională și intelectuală, originalitatea, capacitatea de a coopera, curiozitatea și interesul pentru dansul contemporan.

Program audiții:

București – CNDB – Sala „Stere Popescu” (B-dul Mărășești 80) – Vineri, 21 iunie 2019, ora 11:00

Cluj – Fabrica de Pensule (Strada Henri Barbusse 59-61) – Marți, 25 iunie 2019, ora 11:00

Iași – Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” – Joi, 27 iunie, ora 11:00

Vă rugăm să ne scrieți la adresa [email protected] pentru orice întrebări legate de noi și de program sau ne puteți suna la numărul 0729902506 (Ana Papadima, consilier artistic CNDB, educație artistică & formare).

Cursuri:

CORPUL NOSTRU cu Carmen Coțofană

MOVING EFFECT-AFFECTION cu Valentina De Piante Niculae

TEHNICI DE COMPOZIŢIE COREGRAFICĂ cu Vava Ștefănescu

STATES OF DISCOVERY. EXERCIŢII PENTRU ARTIȘTI NELINIȘTIŢI cu Andreea Novac

CURS DE RELAXARE, ODIHNĂ, RECUPERARE cu Farid Fairuz

CORPURI ÎN HIPERACŢIUNE cu Simona Deaconescu

CONTACT IMPROVISATION – UN PROCES REFLEXIV cu Virginia Negru

YOGA cu DANcS cu Mihaela Dancs

CORPUL EMOŢIONAL SAU CE ESTE DANSUL CONTEMPORAN. Introducere în practici artistice participative cu Cosmin Manolescu

PARTITURI ÎN MIȘCARE cu Cristina Lilienfeld

Ateliere:

JOACA CU POSIBILITĂŢILE cu Gisela Müller

MATERIAL ARTISTIC ÎN CORP, SUNET ȘI GEOMETRIE cu Jan Burkhardt

EMERGENŢA DANSULUI cu Sigal Zouk

PERRFORMER’S LAB – LABORATOR DE IMPROVIZAŢIE ȘI PERFORMATIVITATE cu Mădălina Dan

CĂDEREA, PRESIUNEA ȘI RĂSUCIREA ȘI CE URMEAZĂ DUPĂ cu Anna Grip

ATELIER DE REPERORIU cu Noa Zuk

Cu sprijinul: Goethe-Institut București.

Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Cosmin Vasile a absolvit Masterclass-ul cu Dominique Mercy și Malou Airaudo din Franța.

Statusul scris de el ne bucură și ne arată încă o dată că Premiile CNDB contribuie pragmatic la dezvoltarea artistică a dansatorilor români.

Mulțumirile pentru susținerea acestui premiu merg și către Institutul Francez București și Institutul Cultural Român.

Felicitări!

„Experiența mea la Paris în cadrul Masterclass cu Dominique Mercy și Malou Airaudo a fost una de neuitat. O piatră de hotar în cariera mea. Prin cei doi am reușit să mă întalnesc, nu fizic, dar totuși atât de direct, cu Pina Bausch. Tot ce a realizat faimoasa coregrafă a creat împreună cu Dominique și Malou. De aceea, încărcătura cunoștințelor și a experienței lor are o însemnătate foarte mare pentru mine. Pe lângă tehnica bazată pe simplitate și ușurința mișcării, exercițiile creative și modul de lucru ale celor doi, cea mai valoroasă învățătură a fost că sinceritatea exprimării este cea mai de preț calitate. Este mult mai frumos să joci realitatea, decât să fii un interpret desăvârșit. Mulțumiri speciale Vava Stefanescu pentru susținerea și încrederea pe care mi-o acordă, „carte blanche”, așa cum ar spune chiar ea. Mulțumiri pentru ajutorul din partea Institutul FrancezCentrul Naţional al Dansului Bucureşti și Institutul Cultural Român.” – Cosmin Vasile

Oportunities

Austrian choreographer Karin Pauer and Italian visual artist Aldo Giannotti are looking for 10 performers, based in Bucharest for their site specific performance parcours event ‚flight of steps’ as part of the opening of a new building in town. We look for performers with english skills and a strong presence, who are interested in participating in an interactive performance score, executing a series of improvised encounters and scripted situations relating to the architecture of a building and to the staircase as a metaphor for a life-time. We look for performers who share our curiosity in negotiating a performative setting which engages audiences directly and who ideally have some background in dance. We will work on three executive days for 6 hours each to develop a score on site together with you. The performance will take place on the evening of the 26th of June. Availability from the 20th of June to the 22nd of June and on the 26th of June is necessary. Participants receive a fee for participating.

For more information about us, our work and the project please contact us under: [email protected]
If you are interested in participating please send information about yourself, perhaps video material or any kind of online material about you and your work. 
https://www.karinpauer.com/ 
http://www.aldogiannotti.com/

image © karinpauer.com

Arhivele dansului: deschis pentru (re)inventar(e)! își propune o perspectivă contemporană asupra practicilor de digitizare, cercetare și valorificare a documentelor de arhivă despre istoria dansului modern românesc în contextul noilor media și agendelor creative din prezent.

Demersul are ca scop regenerarea surselor de arhivă pentru proiecte artistice contemporane, dezvoltarea de noi abordări curatoriale în domeniul arhivelor culturale și facilitarea unei întâlniri active, participative cu noile generații de public. Prin intermediul artelor digitale și noilor media, documentele de arhivă vor fi explorate și reinterpretate printr-un proces de arheologie digitală care va oferi noi modalități de citire și reflectare asupra istoriei dansului românesc.

Proiectul are trei componente:

I. Ateliere de practici inedite de arhivare, digitalizare și valorificare a documentelor de arhivă susținute de profesioniști în domeniu: Iosif Kiraly, artist vizual și profesor co-fondator al Departamentului de Imagine Dinamică și Fotografie (UNArte), implicat în proiecte de cercetare artistică a documentelor de arhivă, și Liviu Pop, cercetător la Arhiva de Folclor a Academiei Române, expert în arhive digitale, digitalizarea și prezervare digitală.

II. Expoziția serială multimedia „Arhivele Dansului Modern și Contemporan”, dedicată performării surselor de arhivă, care va integra materiale din Arhiva CNDB, Arhiva Națională de Filme, Fondurile speciale „Floria Capsali” și „Vera-Proca Ciortea”, dar și din arhivele private ale unor personalități culturale care s-au ocupat de cartografierea critică a istoriei dansului contemporan. În cadrul expoziției se va desfășura și o masă rotundă dedicată prezentării și dezbaterii practicilor contemporane de valorificare a documentelor de arhivă.

III. Lansarea catalogului digital „Arhivele Dansului: Deschis pentru (re)inventar(e)”, publicație online care va documenta activitățile din proiect și va oferi un ghid de bune practici de cercetare și arhivare a istoriei dansului.

Arhivele dansului: deschis pentru (re)inventar(e)! este un proiect dezvoltat de Centrul Național al Dansului București prin Mediateca & Arhiva CNDB #The Resource Cube. În contextul precarității și fragmentării informației disponibile, proiectul se integrează într-un demers mai larg, care dorește să creeze o comunitate artistică conectată, care să genereze noi idei și producții artistice și să conștientizeze arta performativă contemporană ca formă artistică capabilă să-și asume, gestioneze și valorizeze propriile idei și istorii. Mediateca & Arhiva CNDB #The Resource Cube este un loc de circulație continuă a ideilor și proiectelor generative, un spațiu de documentare activă a istoriei dansului, o instalare temporară în spațiul studio al CNDB, o anticameră-resursă pentru viitoarea casă a CNDB, sala Omnia.

Echipa proiectului: Corina Cimpoieru (coordonator proiect); Andreea Cârstea (comunicare și PR); Ana Szel (cercetare), Sabina Suru (documentare); Edi Constantin (concept grafic); Republic of Architects (design expoziție).

Invitați în proiect: Iosif Kiraly (UNArte); Liviu Pop (Arhiva de Folclor a Academiei Române); Irene Brandenburg (Derra de Moroda Dance Archives); Bogdan Movileanu (ANF); Cornel Lazia (artist independent).

Parteneri: Arhiva Națională de Filme, UNArte și Derra de Moroda Dance Archives Salzburg.

Proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

La Centrul Naţional al Dansului Bucureşti va avea loc în perioada 13-22 mai Dansul războinicilor orașului, o instalaţie multimedia produsă de compania franceză Par Terre

La Centrul Naţional al Dansului Bucureşti va avea loc în perioada 13-22 mai Dansul războinicilor orașului, o instalaţie multimedia produsă de compania franceză Par Terre. Evenimentul este organizat în cadrul Sezonului România-Franța 2019.

Dansul războinicilor orașului este o instalație imersivă și participativă axată pe dansul hip-hop. Participanţii pot explora o serie de instalații interactive care utilizează diverse tehnologii video: film 360°, coregrafie virtuală, captare și animație live sau montaj interactiv.

Fiecare instalație este denumită după elemente ale dansului hip-hop pe care publicul este invitat să le experimenteze – tuts, bounce, flow, freestyle, jam – interacționând cu imaginile video, cu sunetele pe care le aude sau cu propria imagine.

Participanţii sunt plasaţi în centrul acestei experiențe senzoriale, astfel încât să se poate identifica pe deplin cu multitudinea de senzaţii care influenţează dansatorul hip-hop. Puşi în situaţia de a adopta poziţii neobişnuite şi de a improviza cu propriile mişcări de dans, participanţii au ocazia să experimenteze diversitatea și spiritul festiv ale dansului hip-hop, într-o manieră ludică și inovatoare.

Traseul format din 5 instalaţii interactive permite fiecăruia dintre noi să dezvolte o înţelegere mai personală a conceptelor care transformă dansul hip-hop, un dans care provoacă limitele impuse de corp şi mediul înconjurător, într-o formă de artă universală şi contemporană.

Teasers:

www.compagnieparterre.com/?page_id=5140


Coregrafia: Anne Nguyen

Program: 13 – 22 mai 2019 / Luni – Vineri: 18:00 & 19:30

 Sâmbătă – Duminică: începând cu ora 11:00

*Pentru grupuri de minim 10 persoane există posibilitatea programării şi la alte ore.

Instalaţia se adresează publicului de toate vârstele.

Aici găsiţi mai multe detalii despre program şi bilete: https://www.cndb.ro/evenimente/dansul-razboinicilor-orasului-multimedia-hip-hop-sezonul-franta-romania-2019

Performance-ul artiștilor de susținere a activității CNDB, de miercuri, ne-a reamintit despre bucuria de a munci în această instituție pentru artiști. Intersectarea unui performance despre echilibru, despre a proteja vulnerabilul, cu simbolistica reînvierii din această perioadă a anului, sperăm că va da putere în munca tututor de a mișca lumea prin dans în continuare.

În spatele spectacolelor pe care le prezentăm este o muncă cu suflet între sute de artiști și oamenii din echipa CNDB. Am fost fericiți să aflăm din presă că Ministerul Culturii și Identității Naționale este deschis dialogului și credem că această deschidere poate stabiliza nu doar un întreg sector cultural, ci poate genera o societate sănătoasă cultural, la propriu. Celebrarea dansului este de fapt celebrarea oamenilor.

Vă mulțumim și vă vom ține la curent cu cele ce vor urma.
Echipa CNDB vă dorește sărbători fericite și să nu uitați să dansați! 
Happy #internationaldanceday2019!