Dance me to the End of… (exerciții, distanțe, apropieri)

Spectacole create de Mădălina Dan, Simona Deaconescu, Farid Fairuz, Eduard Gabia, Andreea Novac, Manuel Pelmuș, Iva Svescharova și Vava Ștefănescu în cadrul Academiei de Dans și Performance CNDB.

Vă propunem pentru anul 2020 un program de spectacole în care revizitarea istoriei recente a dansului contemporan românesc devine exercițiu și practică în formarea unei noi generații de dansatori și performeri. 

Într-un context în care totul a fost și este încă fragil, supus la presiunea dată de întâlnirea dintre eșecul trecutului, instabilitatea prezentului și șocul viitorului, rolul unei instituții ca CNDB este cu atât mai mult acela de a crea și fixa repere, de a documenta și arhiva, și de a pune în discuție toate acestea. 

Astfel, prin programul Dance me to the End of… CNDB își asumă misiunea de a readuce în discuție și reapropia de public unele dintre lucrările din istoria recentă a dansului contemporan românesc care au propus abordări, perspective și discursuri consistente, noi practici coregrafice și forme inovatoare.

EXERCIȚII.  Academia de Dans și Performance 

CNDB și-a propus să creeze legături directe între artiști proveniți din generații diferite care să-și transfere unii altora nu numai instrumente și practici de lucru specifice, dar și informații importante despre istoria spațiului și contextului din care facem parte. Dorim ca acest proces să devină transparent și să implice publicul, nu să rămână unul de interior și autoreferențial. Cred că acest proiect poate să genereze noi narațiuni care să ne aducă împreună.

– Mihai Mihalcea, Director de Programe și Proiecte CNDB

După un program de cursuri și ateliere susținute de coregrafii și pedagogii Jan Burkhardt, Carmen Coțofană, Mădălina Dan, Mihaela Dancs, Simona Deaconescu, Valentina De Piante, Andreea Duță, Farid Fairuz, Anna Grip, Cosmin Manolescu, Gisela Müller, Virginia Negru, Andreea Novac, Alexandra Pirici, Vava Ștefănescu, Sigal Zouk și Noa Zuk, și o serie de întâlniri cu Mădălina Dan, Edi Gabia, Raluca Ianegic, Iosif Kiraly, Dan Perjovschi, Willy Prager și Raluca Voinea, studenții ediției 2019-2020 a Academiei de Dans și Performance CNDB au intrat într-un proces intensiv de practică și prezentare de spectacol. 

Dance me to the End of…  vine în continuarea programului de formare și implică studenții academiei într-un program de spectacole care să funcționeze ca un cadru de a transmite practici coregrafice între generații diferite de coregrafi, dansatori și performeri. În acest context, CNDB a invitat artiști consacrați să își reviziteze propriile lucrări, pe care să le pună în practică cu studenții Academiei de Dans și Performance CNDB. 

DISTANȚE. Despre ce spectacole s-a vorbit și s-a scris în istoria recentă a dansului contemporan românesc? Dincolo de efemeritatea celor câteva prezentări pe scenele locale și internaționale, ce au propus acestea la nivel discursiv și estetic și ce relevanță au avut pentru contextul coregrafic românesc? 

Acestea sunt câteva dintre întrebările de la care CNDB a pornit procesul de revizitare a lucrărilor create de Mădălina Dan, Eduard Gabia, Andreea Novac, Manuel Pelmuș, Farid Fairuz și Vava Ștefănescu, în care autorii lucrează cu studenții Academiei de Dans și Performance CNDB. 

APROPIERI. Un proces fără abordări exhaustive, istoricizante și fără dorința de a recupera fidel lucrările originale

Dacă a reconstitui nu înseamnă a restaura, ci a contesta și chestiona trecutul, istoria se transformă într-o posibilă și perpetuă devenire, o deschidere pentru inovație și reînnoire. Istoria este un domeniu de posibilități, în care nu numai viitorul, ci chiar trecutul este rescris constant și îmbogățit cu noi perspective. 

Mai mult, pentru a multiplica perspectivele și a familiariza studenții și cu alte practici coregrafice, CNDB le-a invitat pe Simona Deaconescu și Iva Svescharova să creeze două lucrări noi.

Un proces documentat de Vlad Bâscă și Bogdana Pascal

În Dance me to the End of… procesul de lucru și schimbul între diferitele generații devin la fel de importante ca reprezentațiile în sine. În acest context, i-am invitat pe fotograful documentarist Vlad Bâscă și producătoarea TV Bogdana Pascal să documenteze întregul proces.

Până la reprezentațiile din toamna acestui an vă invităm să urmăriți care este dinamica acestui proces pe noul cndb.ro precum și pe paginile noastre de social media.

Cultural Management Academy 2020: open call

Centrul Național al Dansului București are plăcerea să anunțe lansarea apelului deschis de participare la Academia de Management Cultural 2020: Laboratorul corpului absent | Scenarii de readaptare în artele performative, organizat de Colectiv A Cluj și Goethe-Institut București, în colaborare cu CNDB.

Ediția din acest an a Academiei de Management Cultural este dedicată sectorului artelor performative. Aceasta explorează scenarii care pot resuscita sensul artelor spectacolului în noul context post-pandemic și anticipează nevoia de a modela și regândi modul lor de existență și relația cu publicul. Sub semnul Covid-19, acest sector artistic s-a confruntat cu multe dificultăți și s-a găsit față în față cu necesitatea de a se re-imagina pentru a depăși situația. Tocmai de aceea am ales acest subiect și am decis să ne adunăm energia, puterea și cunoștințele pentru a sprijini sectorul artelor performative.

După trei ediții regionale, Academia de Management Cultural continuă în 2020 cu un laborator digital local, care va avea loc online și va fi deschis pentru participanți din România și Republica Moldova. Academia oferă participanților oportunitatea de a face parte dintr-un seminar digital intensiv de o săptămână, care are loc între 27 iulie și 1 august. Pentru a contribui la procesul de consolidare a capacității organizaționale, CMA oferă două premii prin intermediul Fondului CMA, sprijinind noi soluții pentru adaptarea sectorului.

Mai multe informații despre program și înscrieri, aici.

Parteneri: EUNIC Romania : Institutul Polonez / Instytut Polski w Bukareszcie, British Council Romania, Institutul Cultural Român / Romanian Cultural Institute, Institutul Camões București – Instituto Camões Bucareste, forumul cultural austriac, Institutul Francez, Embassy of the Netherlands in Romania
Colaboratori: Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti (FSPUB), IDC – Centre for International Cooperation and Development Studies, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti
and Heritage Contact Zone – HCZ.

Proiect co-finanțat de Europa Creativă și AFCN.

Zeitgeist by Hungry Sharks

Zeitgeist – spiritul unei epoci care arată ca o luptă pentru oxigen
într-un bazin plin cu apă. forumul cultural austriac și compania de dans urban Hungry Sharks vă oferă, în premieră mondială, proiecția spectacolului de dans contemporan „Zeitgeist”.

„Zeitgeist” este aventura dansului urban în mediul subacvatic. Spectacolul este constituit dintr-o serie de scurte performance-uri realizate de șase dansatori, care nu utilizează nici un fel de aparat de oxigenare atunci când se află sub apă. În versiunea originală, performance-ul necesită o infrastructură aparte pentru a putea fi prezentat, adică un bazin ai cărui pereţi sunt prevăzuţi cu ferestre de sticlă prin care spectatorii să poată urmări acţiunea. Acest proiect constituie un act de pionierat ce explorează, la nivel conceptual, depășirea potențialului situațiilor temporare în contextul societăţii vitezei în care trăim, dar și extinderea limitelor mișcărilor dansului urban.

Proiecțiile vor avea loc pe site-ul Forumului Cultural Austriac București – https://bit.ly/2ZY5uBX

după cum urmează:

05.06.2020 – orele 19.00-20.00 (ora Bucureștiului)
06.06.2020 – orele 20.00-21.00 (ora Bucureștiului)
07.06.2020 – orele 19.00-20.00 (ora Bucureștiului) – proiecția finală va fi urmată de o sesiune Q&A LIVE, pe profilul Instagram al Hungry Sharkshttps://www.instagram.com/hungrysharkscie/
și pagina de FB forumul cultural austriac